Icoana Maicii Domnului Eghiptissa a Sfintei Maria Egipteanca

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Icoana Maicii Domnului Eghiptissa a Sfintei Maria Egipteanca

Această icoană este aceea care se afla în Biserica Învierii de la Ierusalim şi pe care Cuvioasa Maria Egipteanca a aşezat-o martoră în faţa lui Hristos, când a mers să se închine la Lemnul Sfintei Cruci, pentru că, din cauza păcatelor ei, o putere nevăzută o oprea să intre în Biserică. Cuvioasa Maria s-a născut în Egipt, dar la 12 ani pleacă la Alexandria, părăsindu-şi părinţii iubitori, şi alege o viaţă de desfrânare trupească, în care petrece 17 ani. Dar într-un an parcă ceva o atrage către Ierusalim, căci hotărăşte să urce pe o corabie pe care se aflau şi pelerini creştini, care se duceau la praznicul Înălţării Sfintei Cruci. Ajungând şi ea acolo, şi dorind să vadă crucea Mântuitorului, o putere nevăzută o împiedica să intre în biserică. Uimită, întrebându-se de ce i se întâmplă aceasta, a realizat că viaţa desfrânată dusă până atunci era ceea ce o nu o lăsa să se apropie. „Deci, am început a plânge, a mă tângui şi a mă bate în piept, scoţând suspinuri din adâncul inimii mele”, spune aceasta. Apoi s-a rugat cu lacrimi la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (foto: astăzi icoana Maica Domnului „Eghiptissa” se află în Muntele Athos): „Porunceşte, o Stăpână, ca şi mie, nevrednicei, să mi se deschidă uşa, spre închinarea dumnezeieştii Cruci, şi să-mi fii tu mie chezăşuitoare preavrednică de credinţă către Cel ce S-a născut din tine, cum că de acum nu-mi voi întina trupul cu niciun fel de spurcăciune a necuratei desfrânări, ci după ce voi vedea Lemnul cel Sfânt al Crucii Fiului Tău, mă voi lepăda cu totul de lume şi de cele din ea şi îndată voi ieşi oriunde, tu singură, ca o chezăşuitoare a mântuirii mele, mă vei povăţui pe mine”. Rugăciunile îi sunt ascultate, ea se închină Sfintei Cruci, iar la ieşire aude un glas ce-i spune: „De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla”. A doua zi, povăţuită de Maica Domnului, a trecut cu o luntre Iordanul, ajungând la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, în imediata apropiere a locului în care fusese botezat Mântuitorul Iisus Hristos, unde s-a împărtăşit cu Prea-cinstitele şi de viaţă Făcătoarele Taine ale lui Hristos, retrăgându-se apoi în pustie pentru 47 de ani. În tot acest timp, s-a hrănit din cele trei pâini cu care plecase şi cu ierburile crescute în nisip, luptându-se cu „poftele cele nebuneşti”. În urma rugăciunilor neîncetate rostite cu lacrimi ziua şi noaptea, harul lui Dumnezeu s-a pogorât asupra ei întărind‐o şi ajutând-o să supravieţuiască şi să-şi mântuie păcatele, căci s-a hrănit şi s-a acoperit „cu cuvântul lui Dumnezeu, care cuprinde toate, că nu numai cu pâine va fi omul viu.” Cutremurat de cele auzite, bătrânul Zosima, cu lacrimi în ochi vrea să se închine Cuvioasei. Aceasta refuză, dar îi cere să vină spre a o împărtăşi peste un an.

Icoana Maicii Domnului Eghiptissa a Sfintei Maria Egipteanca

Categoria: Foto

Articole similare
Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.