Armele cu care biruim ispitele diavolului

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Armele cu care biruim ispitele diavolului

- Care sunt cele mai importante arme cu care biruim ispitele diavolului?

- Două sunt cele mai puternice arme cu care biruim toate cursele şi ispitele diavolului. Întâi este sfânta rugăciune şi apoi smerenia.

Noi ne rugăm neîncetat Tatălui ceresc, zicând: Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean (Matei 6, 13). Adică cerem Tatălui să nu ne lase în ispite peste puterile noastre şi să ne izbăvească de toate cursele diavolului cele pline de vicleşug.

Deci, în orice vreme de ispită trebuie să ne rugăm stăruitor, cu lacrimi, cu post şi cu zdrobirea inimii. Sfinţii Părinţi ne recomandă să zicem permanent rugăciunea lui Iisus, mai ales în timp de ispită, că numele Domnului, ca o sabie scoate din inimile noastre şi taie ispitele vrăjmaşului.

A doua armă foarte puternică împotriva ispitelor diavoleşti este smerenia. Auzi ce zice David: Smeritu-m-am şi m-a mântuit (Ps. 114, 6). Când suntem învăluiţi în ispite şi patimi, să ne smerim din inimă, adică să ne socotim cei mai păcătoşi, zicând că pentru păcatele şi mândria noastră suntem ispitiţi, şi atunci va fugi diavolul de la noi, că cel mai tare este ars vrăjmaşul de smerenie, de rugăciunea cu lacrimi şi de post.

Alte arme în vreme de ispite sunt: răbdarea ispitelor cu bărbăţie, mărturisirea deasă a gândurilor, citirea cărţilor sfinte, ocolirea pricinilor de păcat, Sfânta Împărtăşanie, tăcerea, înstrăinarea de cele pământeşti şi altele.

(Ne vorbește Părintele Cleopa 4, Ediția a II-a, Ediţie îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 128-129)

Categoria: Articole

Cautare:

Armele cu care biruim ispitele diavolului

Vizualizari: 135

Id: 12644

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.