www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Atacurile necrestinilor la adresa Bisericii Ortodoxe

Atacurile necrestinilor la adresa Bisericii Ortodoxe

- Ce ne puteţi spune despre atacurile necreştinilor la adresa Bisericii Ortodoxe şi a conducătorilor ei?

- Bunăoară, un episcop foarte bun, avea necazuri cu împăratul, iar acesta era împotriva lui, căci era în ascuns un mare duşman al creştinilor. Dar nu avea ce să-i facă, pentru că erau de-acum mult prea mulţi creştini. Şi nu putea nici să-l mai prigonească pentru că ducea o viaţă cuvioasă.

Atunci unul din sfetnici îi propune împăratului: „Dacă vreţi să-l prigonim, să-i găsim o vină dintr-ale Bisericii”. Acolo sărutarea mâinii împăratului era o obligaţie religioasă şi din partea episcopilor. Zice împăratul: „Da, da, e bună idea, dar cum să facem?” „Uite cum facem: în sala tronului pune tronul mai în fund şi umplem drumul de la uşă până la tron cu covoare cu cruci pe ele. Să-l chemăm mai apoi pe episcop. Dacă vine, îl învinuim că a călcat crucile. Dacă nu vine, îl învinuim că n-a vrut să sărute mâna împăratului!”

Şi-l cheamă pe bietul episcop. Episcopul, când vine şi vede covorul cu cruci, îngenunche, sărută crucea cea mai mare, păşeşte peste ea, peste restul covorului, şi sărută şi mâna împăratului! Şi n-au avut ce să-i mai facă. Dar vezi la ce umilinţe erau supuşi?

(Arhim. Arsenie Papacioc Ne vorbeşte părintele Arsenie, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, pp. 86 – 87)

Categoria: Articole

Cautare:

Atacurile necrestinilor la adresa Bisericii Ortodoxe

Vizualizari: 608

Id: 15552

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.