www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Biserica este corabia noastra mantuitoare

Biserica este corabia noastra mantuitoare

Precum corabia lui Noe a scăpat de la înecul în noianul apelor potopului universal pe el şi familia sa, aşa şi biserica scapă din noianul păcatelor pe cei ce trăim, stăm şi rămânem într-însa, conducându-ne gândurile, vorbirile, faptele, credincioşia şi vieţuirea după sfaturile ei. Cei ce rămân afară din biserică se înecă şi se pierd, ca şi lumea rămasă afară din corabia lui Noe. Aceasta o adevereşte şi Sfântul loan Gură de Aur, zicând: închipuirea celor ce aveau să se împlinească, au fost cele făcute. De pildă:

Chip al Bisericii lui Hristos, a fost corabia lui Noe; porumbelul, al Sfântului Duh; ramura de măslin, a milostivirii lui Dumnezeu. Acelea erau închipuiri, iar acestea, adevăr. Căci, precum corabia în noianul mării a scăpat pe cei ce au fost înăuntru, aşa şi biserica mântuieşte pe toţi cei rătăciţi care intră, stau şi rămân într-însa cu trup şi suflet.

(Nicodim Măndiță, Cum să ne purtăm în Sfânta Biserică, Editura Agapis, 2005, p. 10)

Categoria: Articole

Cautare:

Biserica este corabia noastra mantuitoare

Vizualizari: 619

Id: 9591

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.