www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune catre Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion si Sofronie si catre Sfantul Mucenic Oprea (1)

Canon de rugaciune catre Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion si Sofronie si catre Sfantul Mucenic Oprea (1)

Troparul Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie şi al Sfântului Mucenic Oprea, glasul 1:

Luptătorilor pentru Orto­doxie, ca nişte îngereşti trâm­biţe aţi înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credinţe şi ca nişte înţelepţi propovăduitori, pe popor l-aţi hrănit cu dreaptă şi luminată învăţătură. Mari au fost oste­nelile lucrării voastre; mare şi osârdia propovăduirii; mare a fost şi rodul luptei voastre drep­te, pururea pomeniţilor ostaşi ai lui Hristos.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cânta-voi Ţie, Doamne...

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu nevoinţele călugăreşti mai întâi, înţelepţilor, patimile trupului biruind, aţi strălucit prin curăţia vieţii; iar mai apoi, pătimind pentru dreapta credinţă, cetăţeni ai Raiului împreună cu toţi Sfinţii v-aţi făcut. Cu care rugaţi-vă să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cetate nebiruită de năvăliri­le asupritorilor v-aţi arătat, cei ce sunteţi întărirea dreptcredincioşilor şi zid nesurpat şi acoperământ nestricat, Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie. Pentru aceasta vă fericim totdeauna. Lui Hristos ru­gaţi-vă pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nevătămat ai trecut prin vă­paia prigoanelor şi a chinurilor, cu împreună lucrarea Duhului; şi la ţărmurile Dumnezeiescu­lui Liman ai ajuns, Sfinte Mucenice Oprea, cu lumina tăriei în cre­dinţă fiind luminat în cărările tale; iar acum luminezi, cu ru­găciunile tale, pe cei ce cu bună cinstire prăznuiesc pururea lăudată pomenirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Omoară patimile sufletului meu, Ceea ce ai născut în chip de negrăit pe Hristos Viaţa noastră, Fecioară, Ceea ce nu ştii de nuntă, Nădejdea celor ce aleargă latine.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Biserica cea stearpă...

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu pavăza dreptei credin­ţe într-armându-vă, vite­jeşte aţi sfărâmat toate asuprelile tiranilor; şi pe fraţii voştri întru dreapta mărturisire i-aţi îmbărbătat să cânte: Sfânt eşti Doamne!

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ploile lacrimilor mai întâi spălându-vă întinăciunea pati­milor celor sufleteşti, îndoită cunună a pătimirii aţi luat, cuvioşilor mărturisitori ai drep­tei credinţe. Pentru aceea vă fericim.

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De dulceţile lumii lepădându-vă şi amăgirile uneltitorilor dispreţuindu-le, aţi ales calea cea adevărată a nevoinţelor şi a războirii pentru dreapta credinţă a lui Hristos. Pentru aceasta aţi moştenit Slava cea mai presus de lume.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Uşă de mântuire, deschide-mi mie uşile pocăinţei, ca o Bună Folositoare; şi din cătuşele păcatului mă slobozeşte, păzindu-mă cu Dumnezeiască puterea ta.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Pentru dragostea chipului Tău...

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântare ca a Proorocului tău Avacum, cade-se a-Ţi aduce, Doamne. Ci, întinate fi­ind buzele noastre şi mintea nepricepută, a Te lăuda după cuviinţă, primeşte smerenia ini­milor noastre şi ne mântuieşte.

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dragostea Stăpânului şi cu iubirea de fraţi fiind aprinşi, durerile chinurilor şi toate pri­gonirile asupritorilor, vitejeşte le-aţi înfruntat, cuvioşilor măr­turisitori, pe Hristos mărind.

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de mare a fost lupta voastră Sfinţilor Visarion, Sofronie şi Oprea. Stăpânitorii se temeau de puterea cuvântului vostru, iar credincioşii se adunau cu miile, ca să vă asculte şi să vă urmeze. Căci prin gura voastră grăia Duhul lui Hristos, Mân­tuitorul sufletelor noastre.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întrupatu-S-a din coapsele tale Dumnezeu Cuvântul, de Dumnezeu Născătoare Fecioară. Şi S-a arătat ca un Prunc, tu­turor dăruind înnoirea cea mi­nunată a firii.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Valurile prigoanelor şi ale durerilor fără de număr, nu v-au putut frânge, iubito­rilor de Hristos mărturisitori. Şi până la sânge v-aţi împotri­vit răutăţii tiranilor prigoni­tori, întăriţi fiind de Duhul în­tru apărarea dreptei credinţe.

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întoarce, Doamne, în corabia Bisericii Tale pe toţi cei care, pentru puţinătatea credinţei şi a dragostei, au părăsit-o pe ea. Pe cei neştiutori îi luminează; celor reci cu inima trimite-le căldura dragostei; şi pe toţi ne mântuieşte cu Dumnezeiescul Tău har.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zbuciumată a fost viaţa ta, Cuvioase Visarion şi neştiută mutarea ta la Domnul. Căci vrăjmaşul dreptei credinţe te-a lăsat să putrezeşti în temniţă, în care sufletul ţi-ai dat pentru credinţa ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Făcându-Se din tine Om Desă­vârşit, Hristos Dumnezeu a sfin­ţit firea omenească cea stricată, Fecioară, Ceea ce nu ştii de nuntă.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-au mai înainte închipuind...

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întocmai fiind cinstiţi pen­tru viaţa voastră curată, aşa şi pentru pătimirile voastre, răsplătire pe măsură aţi do­bândit în ceruri, cinstiţi măr­turisitori ai dreptei credinţe; pentru aceasta, împreună cu îngerii, vă bucuraţi pururea.

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prigoniţi fiind şi de mari necazuri împresuraţi, de la dreapta credinţă a lui Hristos nu v-aţi abătut; pentru aceasta şi durerile noastre le vindecaţi, Sfinţi pătimitori ai bunei cin­stiri de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu asupra sângelui, nici asu­pra trupului au purtat război vitejii apărători ai dreptei cre­dinţe; ci pe asupritori şi pe ti­rani au biruit, cu puterea cea nevăzută a Fiului lui Dum­nezeu fiind îmbrăcaţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, strigăm către tine neîncetat, Preacurată, că pe Hristos, Mântuirea tuturor, L-ai născut; şi toată întristarea cea de la strămoaşa Eva întru bu­curie ai prefăcut-o.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Văzând noi astăzi toate nevoinţele voastre, cu nespusă bucurie facem pomenirea voas­tră, prealăudaţilor apărători ai Ortodoxiei; căci, cu Puterea lui Hristos fiind într-armaţi, strălucite biruinţe pentru poporul dreptcredincioşilor aţi secerat, voi cei ce aţi fost adevăraţi soli cereşti şi mucenicească păti­mire aţi pătimit.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii lui Avraam...

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum oarecând cei trei tineri de văpaia cuptoru­lui nu s-au înspăimântat, aşa os­taşii Tăi Doamne, nebuna vă­paie a tiranilor prigonitori cu îndrăznire au înfruntat; şi prin ale lor osteneli şi pătimiri Ţi-au cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu râurile cuvintelor voas­tre şi cu picăturile sfinţitului vostru sânge, văpaia răutăţii prigonitorilor aţi stins, preafe­riciţilor mărturisitori ai dreptei credinţe, cântând: Dum­nezeul părinţilor noştri, bine eşti ­cuvântat!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ascultând de chemarea lui Dumnezeu, pe dreptcredincioşii români în strâmtorarea lor cu dragostea i-ai cercetat, la luptă împotriva prigonitorilor i-ai ridicat, sfintele locaşuri de închinare dreptei credinţe le-ai deschis; şi pe Dumnezeu L-ai rugat să ne scape de cei ce cău­tau sufletele noastre, Preacuvioase Părinte Visarion.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mireasă şi Maică Fecioară, primeşte rugăciunile celor ce se roagă ţie cu credinţă şi le du Fiului tău şi Dumnezeului nos­tru. Că tu eşti Nădejdea cea Tare a creştinilor şi ocroteşte cu Acoperământul tău cel Sfânt pe cei ce te laudă pururea.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Izbăvitorul tuturor...

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întru omorârea patimilor îmbrăcându-vă şi cu pu­terea lui Hristos într-armându-vă, pe asupritori aţi biruit, purtătorilor de nevoinţe, Sfinţilor Cuvioşi Visarion şi Sofronie. Şi pe cei de un neam şi de o lege cu voi, i-aţi învăţat să cânte: ti­neri, preaînălţaţi pe Hristos, Dumnezeul nostru, în veci!

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Lumina Cea de sus fiind luminaţi, pe cei ce voiau să ne aducă la credinţa cea eretică, a purcederii Duhului şi de la Fiul, bărbăteşte i-aţi ruşinat, cuvioşilor mărturisitori ai drep­tei credinţe; şi împreună cu noi, cântaţi: tineri, preaînăl­ţaţi pe Hristos, Dumnezeul nos­tru, în veci!

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu pomenirea voastră, Sfinţilor Visarion, Sofronie şi Oprea cinstim şi pe toţi cei ce au pătimit pentru strămoşeas­ca Lege, care pe Hristos au mărturisit; pe care Îl preamărim întru toţi vecii

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătatu-te-ai mai Înaltă de­cât Cerurile, născând pe Cel Ce ne-a înălţat pe noi, de Dum­nezeu Născătoare, pe Care Îllaudă toată suflarea, ca pe Cel Ce este Dumnezeul nostru în veci.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boala neascultării...

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Mucenice Oprea, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe o jertfă vie Stăpâ­nului Ceresc v-aţi adus şi de vederile Luminii Celei Dum­nezeieşti v-aţi învrednicit, cin­stiţi mărturisitori ai dreptei credinţe şi podoaba Bisericii celor întâi născuţi v-aţi făcut, cei ce sunteţi după vrednicie lăudaţi.

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tot sufletul vostru, Cuvioşilor Mărturisitori Visarion şi Sofro­nie, l-aţi legat de Dumnezeiasca Lege; şi sub lumina Ierusali­mului stând, pe credincioşii, prigoniţi pentru statornicia lor în credinţă, i-aţi chemat la lup­tă pentru apărarea credinţei, neînfricaţilor apărători ai Or­todoxiei.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind ostenelile tale în­tru mărturisirea Legii strămo­şeşti, în liniştea vieţii călugă­reşti, spre care dintru început a dorit sufletul tău, te-ai întors Sfinte Cuvioase Sofronie. Ci, bucură-te, că spre a lui Dumnezeu mărire au fost nevoinţele luptei tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu Razele Luminii Celui Năs­cut din tine, Dumnezeiască Mireasă, luminează sufletele noastre şi ne ridică pe noi, cei ce suntem împresuraţi de pri­mejdii, izbăvindu-ne de toate nevoile.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Cu cântări de laudă veniţi să cinstim ostenelile şi suferinţele preabinerâvnitorilor luptători pentru Ortodoxie, Sfinţii Cuvioşi Vi­sarion şi Sofronie şi pe Sfântul Muceni­cul Oprea. Cu fierbinte râvnă să păzim şi noi neclintită cre­dinţa în Legea cea dreaptă, în care să primim mântuirea sufletelor noastre.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Nu înceta rugăciunile cele pentru noi, Preasfântă Fecioară; ci, cu a ta mijlocire, izbăveşte-ne de toate nevoile.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Canon de rugaciune catre Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion si Sofronie si catre Sfantul Mucenic Oprea (1)

Vizualizari: 757

Id: 25407

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.