www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune catre Sfintii Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie si Chelsie

Canon de rugaciune catre Sfintii Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie si Chelsie

Troparul Sfinţilor Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu credinţă nevoindu-vă şi lupta săvârşind, cu cunună de biruinţă v-aţi încununat, Dumnezeieştilor mucenici; pentru aceasta prăznuim, veselindu-ne, Dumnezeiască pomenirea voastră.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea Dumnezeiescului Duh, ca şi cu nişte aripi ridicându-vă, aţi trecut noianul chinurilor fără udare, măriţilor mucenici; şi acum v-aţi sălăşluit la Dumnezeiescul Liman al Strălucirii Celei de sus.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu crucea, ca şi cu o pavăză îmbrăcându-vă, fericiţilor, pe vrăjmaşul cel fără de trup l-aţi biruit cu trupul; luând chinuri de multe feluri şi moarte nedreaptă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe cea care a încăput în pântece pe Domnul cel mai înainte de veci, pe Fecioara care este fără prihană să o lăudăm; că s-a făcut mai Desfătată decât cerurile, Întrupând pe Dumnezeu pentru bunătate.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte struguri Dumnezeieşti ai Viei Celei Dumnezeieşti fiind cu adevărat, aţi izvorât nouă vin din nevoinţe, mucenicilor, care duhovniceşte veseleşte minţile cu harul.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tare ai stat împotrivă, Sfinte Nazarie, mucenice al lui Hristos, prigonitorului celui ce ţi-a poruncit ţie să jertfeşti zeilor celor urâţi, preafericite; celui ce era gata să te înjunghie ca pe un miel, mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreună glăsuire de laudă să cântăm toţi astăzi cu credinţă, Sfântului Nazarie, Sfântului Protasie, Sfântului Ghervasie şi Sfântului Chelsie, celor ce au fost martorii adevărului întru Duhul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cortul Legii mai înainte te-a închipuit pe tine, Curată, Ceea ce erai să fii Locaş Sfânt lui Dum nezeu; din Care avea să vină Curăţirea noastră; Cel Ce ne dăruieşte nouă sfinţenia.

Irmosul:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru Dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învredniceşte-i.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel Ce şade întru Slavă, pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor Uşor a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce cântă: Slavă, Hristoase, puterii Tale!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea sfinţilor Tăi mucenici, cea mai presus de minte, covârşeşte tot gândul, Cuvinte; asemenea şi luptele şi nevoinţele cele mari şi vitejiile, pe care le-ai dat celor ce au pătimit după Lege.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Un cuget în deosebite trupuri au arătat, fiind răniţi ostaşii lui Hristos şi pe Unul Dumnezeu în privelişte au mărturisit şi înşelăciunea mulţimii zeilor arătat au pierdut-o.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De lupta Cinstiţilor Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie, îngerii s-au mirat; cum, în trup luptându-se cu cel fără de trup, l-au doborât pe pământ bărbăteşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte vrednici ostaşi, ca nişte nebiruiţi mucenici şi viteji ai lui Hristos, ca nişte apărători ai creştinătăţii, aţi moştenit cereştile locaşuri şi vă veseliţi pururea împreună cu cetele îngereşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nedeşertând Sânurile Părinteşti, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, în sânurile tale cele Preacurate a încăput Dumnezeu Cel Preaînalt, gătind ca un Bun Dumnezeiasca şedere a tuturor şi mărirea cea nesfârşită.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu, Cel Ce este peste toate şi ai născut pe Fiu Cel fără de ani; Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul tău, Sfinte Nazarie, s-a împărtăşit bătăilor, rănilor şi chinurilor celor de multe feluri; pentru aceasta ne izvorăşte mir cu bun miros, care umple de bună mireasmă sufletele celor ce te laudă pe tine cu credinţă neîndoită, întru tot lăudate.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile sângelui tău ai stins cărbunii mulţimii zeilor, purtătorilor de chinuri; şi cu focul Dumnezeieştilor minuni, întru tot înţelepte, ai ars uscăciunea cumplitelor patimi cu Dumnezeiescul Har al Mântuitorului, Sfinte Mucenice Nazarie.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Florile cele ce dau din sine Mireasma Dumnezeieştii Cunoş­tinţe, Grădinile Dumnezeieştii Ştiinţe, pomii cei roditori ai Raiului, pe preabunii şi luminaţii mucenici să-i lăudăm şi cu credinţă să-i fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să fie lăudat Sfântul Nazarie, să fie mărit Mucenicul Chelsie şi împreună cu Sfântul Protasie să fie lăudat cu credinţă viteazul Mucenic Ghervasie, care sunt stâlpii neclătinaţi ai Bisericii şi temelii nemişcate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sabia care păzea oarecând Edenul, dosul a dat, Curată, credincioşilor celor însemnaţi cu cinstit sângele ce s-a scurs de demult prin împungerea suliţei, din coasta Celui Ce a Răsărit din tine.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Cugetătorilor de Dumnezeu...

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călătoriile tale au fost pe ape, Preafericite Nazarie şi nu s-au cunoscut într-însele urmele tale cele întru Duhul, cu a Cărui putere pe toţi vrăjmaşii ai ruşinat.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Patimile trupurilor celor nevindecate le-ai vindecat cu Dumnezeiescul Har, Mucenice Nazarie; pe care cu bună mireasmă îl izvorăşti celor ce se apropie de cinstitele tale moaşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Călcând arătat Dumnezeiescul Protasie şi cu dânsul Marele Ghervasie bogăţia cea vremelnică şi boieria, s-au învrednicit de vrednica-i mărire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Legile firii tu Una le-ai înnoit, Fecioară, născând pe Dumnezeul Cel fără de moarte, Cel Ce S-a îmbrăcat în Trup muritor, ca să Îndumnezeiască pentru bunătate pe cei omorâţi.

Irmosul:

Înţelepţii lui Dumnezeu, care săvârşiţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să ne bucurăm, slăvind pe Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

 

CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...

Mărirea cea împătrit numărată a mucenicilor lui Hristos, să o lăudăm, credincioşilor, cu laude de cântări; pe Sfinţii Mucenici Nazarie, Protasie, pe Ghervasie şi Chelsie, că aceştia s-au nevoit până la tăiere şi moarte, aceştia luând cununa nestricăciunii, se roagă să ne mântuim noi.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, fără numai Făcătorului; ci groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate, Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Piatra Dumnezeieştii Cunoştinţe întărindu-vă paşii inimilor voastre, măriţilor, nu i-aţi abătut spre uneltirile vrăjmaşilor; ci pururea cântaţi: Domnul şi Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina Cea Neînserată v-a Răsărit vouă celor ce prin sânge aţi pătimit şi veselia cu adevărat v-a primit, marilor mucenici, pe voi, cei ce cântaţi: Domnul şi Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţit-aţi cetăţile, cu râvnă înconjurându-le, fericiţilor, mărturisind pe Hristos înaintea tiranilor şi dând toată vindecarea celor ce le trebuia, cu Harul Preasfântului Duh, purtătorilor de chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfinţit Palat aflând Dumnezeu pântecele tău, într-însul S-a Sălăşluit, făcând fii luminii, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pe cei ce strigă: Domnul şi Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mânecând către Soarele Cel Mare, ce minunat a Răsărit din Fecioară, nebiruiţilor mucenici, lumină aţi fost şi întunericul înşelăciunii cu harul aţi împrăştiat; pe Domnul lăudaţi-L, strigând şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roma cea veche a propovăduit nevoinţele tale, Sfinte Nazarie, mult pătimitorule şi Constantinopolul laudă minunile, ţinând cu credinţă sfinţitele tale moaşte şi strigând: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiescul Nazarie izvorând mirurile harului, îndeamnă pe toţi cei ce aleargă cu credinţă să le ia spre luminare şi curăţire; cei ce strigă: pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe voi, vitejii purtători de chinuri, Sfinţilor Nazarie, Chelsie, Protasie şi Ghervasie, avându-vă rugători prea tari către Dumnezeu, cu dragoste strigăm: pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu trupul unindu-se cu tine după Fiinţă, Cel Ce dă tuturor viaţă, pe mine tot iarăşi m-a zidit, tot m-a înnoit, cel ce am fost învechit în păcate, Preacurată. Pentru aceasta pe tine, Fecioară, te lăudăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boala...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Puterea lui Hristos întărindu-vă, a Celui Ce a călcat răutatea pierzătorului; plecându-vă acestuia grumajii, aţi luat sfârşit prin sabie, dezlegându-vă de trup, marilor mucenici. Pentru aceasta, după vrednicie, sunteţi fericiţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobiţi aţi fost cu rănile trupului şi îngerilor v-aţi asemănat; şi acum staţi înaintea Feţei Ziditorului, pururea bucurându-vă şi cu împărtăşirile cele preafrumoase arătat împodobindu-vă, întru tot fericiţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu semne şi cu minuni v-a împodobit Stăpânul, mai înainte de sfârşit şi după sfârşit, întru tot Lăudaţilor Nazarie, Protasie, Chelsie şi Ghervasie, nebiruiţilor mucenici. Pentru aceasta, după vrednicie, sunteţi fericiţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţitu-s-au toate prin dragostea voastră, săvârşind astăzi pomenirea voastră. Se bucură mucenicii şi proorocii cu noi prăznuiesc; cu care împreună rugaţi-vă pentru noi Făcătorului de bine, întru tot fericiţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Glasul Dumnezeiescului Gavriil aducem ţie, bucurându-ne, Fecioară Preacurată: Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har! Lauda mucenicilor şi a Apostolilor şi mântuirea tuturor credincioşilor, Fecioară Maică, care nu ştii de nuntă.

Irmosul:

Eva, prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit. Pentru aceasta toţi te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

A mucenicilor celor nevoitori împătrită Dumnezeiasca şi cinstita pomenire cu sfinţenie să o prăznuim, îndulcindu-ne în toate zilele cu minunile lor, ca şi cu nişte izvoare, care izvorăsc din cinstitele lor moaşte, oprind bolile credincioşilor, cu puterea Duhului.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Luminează, Ceea ce eşti bună, cu lumina ta sufletul meu cel întunecat, Curată şi-mi împrăştie întunecarea şi mă învaţă să fac voia Fiului tău; ca să aflu iertare de greşelile mele cele multe, Preacurată şi să mă izbăvesc de focul cel nestins cu rugăciunile tale.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Dacă a văzut Nevinovata Fecioară pe Mieluşelul ridicat pe Cruce, tânguindu-se, striga: Dulcele meu Fiu! Ce nouă şi preamărită vedere este aceasta? Cum, Cel Ce ţii toate cu mâna, pe lemn Te pironeşti cu trupul?

Categoria: Liturgica

Cautare:

Canon de rugaciune catre Sfintii Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie si Chelsie

Vizualizari: 683

Id: 25418

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.