www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Castigul venit de la fapta cu masura!

Castigul venit de la fapta cu masura!

Tot ceea ce se lucrează în contemplaţie, şi se săvârşeşte prin poruncă specială, nu este văzut cu ochii trupului. Și tot ce se lucrează în faptă, este un lucru compus, fiindcă şi acea unică poruncă, adică fapta, are nevoie de amândouă elementele, de contemplaţie şi de faptă, de trupesc, adică, şi de netrupesc. Căci îmbinarea celor două, una este. Lucrurile făcute cu grija să te ţii curat, nu te opresc să-ţi aduci aminte de păcatele cele din trecut, ci ridică din minte numai durerea amintirii. Şi se face că de aici înainte amintirea va trece prin minte, cu folos. Lăcomia sufletului de a-şi câştiga virtuţi, covârşeşte cu mult partea văzută de pofta trupului, celui ce la acelaşi jug trage. Măsura împodobeşte orişice lucru. Căci cele fără de măsură, şi cele socotite lucruri bune, se schimbă în lucruri stricăcioase.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 30)

Categoria: Articole

Cautare:

Castigul venit de la fapta cu masura!

Vizualizari: 613

Id: 20369

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.