www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cautarea cu dinadinsul a darului lacrimilor

Cautarea cu dinadinsul a darului lacrimilor

Scrii cât de rău îţi pare că nu ai lacrimi pentru curăţirea păcatelor tale - lacrimile sunt dar de la Dumnezeu, care, ca toate darurile duhovniceşti, se nasc din smerenie, însă a căuta înainte de vreme daruri înalte, fără a te curăţa şi a te pregăti mai înainte pentru aceasta prin lucrare smerită, împlinind poruncile Dumnezeieşti ale lui Hristos şi purtând scârbele cu răbdare, nu numai că este nefolositor, ci chiar vătămător.

Voi mai spune vouă să nu căutaţi daruri înalte, extazuri şi mângâieri duhovniceşti, pentru că acestea se dau pe măsura smereniei noastre. Şi oare cum am putea intra în Cortul împărătesc şi să ne desfătăm la cina Lui, fiind îmbrăcaţi în haina murdară a patimilor? Să le curăţim pe acestea prin pocăinţă şi smerenie şi să lăsăm ca Dumnezeu, atunci când va binevoi, să ne conducă în Cortul Lui, iar noi să ne socotim nevrednici de aceasta. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, vol.1, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 138)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Cautarea cu dinadinsul a darului lacrimilor

Vizualizari: 617

Id: 8106

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.