www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce cauti aici?

Ce cauti aici?

Acolo a vrut să mă omoare vrăjmaşul într-o noapte, în postul Crăciunului.

- Când aţi auzit ca nişte tancuri, aşa!

- Da. A venit un rabin cu o maşină de alamă, cum n-am mai văzut în lumea asta. Era în postul Crăciunului. Şi eu eram la pravilă, drept la miezul nopţii. Şi a început un cutremur: Dudududu! Dudududu! Dudududu! Dudududu! Eu am zis că-i cutremur. Când am auzit aşa huruind, întâi am zis că-i cutremur. Dar afară era lună. Şi când dau să deschid uşa, numai ce văd o maşină de alamă, nu înaltă. Avea mii de roti. Şi deasupra un rabin cu o pălarie! Ochii jumătate negrii, jumătate albi. Maşina aceea mergea încet-încet. Şi când a vrut să intre în bordei, eu am luat crucea în mână şi m-am dus unde erau Sfintele Taine, că zice Sfântul Metodie al Constantinopolului: “Dacă ai Sfintele taine cu tine, ai pe Hristos viu!”, că-i Trupul şi Sângele Lui. Eu am prins bradul în braţe şi am zis: “Doamne Iisuse, nu mă lasa!” Atât am zis. N-am vorbit cu el. Şi el când a intrat, a zis apăsat: “Ce cauţi aici?” Se cutremura pământul. Eu n-am vorbit. Şi am zis: “Chiar de mă omoară, eu să mor cu Sfintele în braţe”. A început a se da înapoi. Şi eu aveam un şipot mai în vale, cum e cristalul. Şi când a ajuns pe malul acela, s-a dat peste cap. Şi când a huit odată, până a doua zi la ora unu mi-au huit urechile. Şi s-a dus şi nu l-am mai văzut. Îmi aduc aminte, mai erau două săptămâni şi o zi până-n Crăciun. Asta era prin 1953-54.

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol. 12, Editura Episcopiei Romanului, 2002, p. 51)

Categoria: Articole

Cautare:

Ce cauti aici?

Vizualizari: 640

Id: 19675

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.