www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce era taierea imprejur in timpul Vechiului Testament, este Botezul pentru crestini

Ce era taierea imprejur in timpul Vechiului Testament, este Botezul pentru crestini

Din Noul Testament aflăm că botezul creştin a fost închipuit în Vechiul Testament prin tăierea împrejur, prin potop şi trecerea prin Marea Roşie. Tăierea împrejur a fost aşezată de Dumnezeu ca semn al legământului Său cu Avraam şi urmaşii lui. Tăierea împrejur trebuia făcută la toţi copiii de parte bărbătească, la 8 zile după naştere, iar copilul rămas netăiat împrejur era hotărât să fie stârpit din popor (Facere 17, 9-14). Când Dumnezeu a făcut acest legământ cu Avraam, el avea 99 de ani, deci ştia ce înseamnă acest legământ, dar copiii de 8 zile nu ştiau, şi totuşi Dumnezeu zice că pe cei netăiaţi împrejur îi va stârpi din popor. Din aceasta rezultă două lucruri:

1. Avraam face acest legământ la o vârstă înaintată, iar ceilalţi ai casei la vârste diferite, aceasta fiind practica de început. Pe urmă copiilor li se aplica la 8 zile după naştere. Acestei porunci i s-au supus toţi evreii, şi Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.

2. Prin aceasta se dă răspuns celor care obiectează împotriva botezului copiilor mici, că nu ştiu ce fac; dar copiii care se tăiau împrejur, ştiau? De bună seamă că nu! Şi totuşi era pedepsit cu moartea cel ce nu era tăiat împrejur. Să ne întrebăm, din a cui vină murea copilul, din cauza lui sau a părinţilor? Se înţelege că din cauza necredinţei părinţilor!

Deci, ce era tăierea împrejur în timpul Vechiului Testament, este Botezul pentru creştini şi are ca scop punerea în legătură a omului cu Dumnezeu.

 

(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, pp. 41-42)

Categoria: Articole

Cautare:

Ce era taierea imprejur in timpul Vechiului Testament, este Botezul pentru crestini

Vizualizari: 648

Id: 20123

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.