www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cele care pun in pericol imediat mantuirea noastra sunt pacatele noastre

Cele care pun in pericol imediat mantuirea noastra sunt pacatele noastre

Cele care pun în pericol imediat mântuirea noastră sunt păcatele noastre în număr foarte mare. Când ducem însă, o viaţa cumpătată, păcatele acestea lipsesc din viaţa omului. Aşa cum un bolnav, vizitat des de doctorul lui, care ţine prescripţiile acestuia, îşi păstrează sănătatea, în timp ce dacă le neglijează se pune în pericol. De aceea, vizitele dese la medicul duhovnicesc, sub orice formă, ne ajută direct să păstrăm sănătatea noastră sufletească, lucrul cel mai preţios din lume. Lumea întreagă nu are valoarea unui suflet nemuritor, pentru că aceasta va trece, dar sufletul niciodată. Un tropar al Bisericii noastre vorbeşte despre priveghere. Acesta se cântă în fiecare zi la slujba miezonopticii, în Biserică şi în special la mănăstiri. "Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică este aceea pe care o va afla lenevindu-se."

(Ne vorbeşte Stareţul Efrem Filotheitul, Meşteşugul mântuirii, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 104)

Categoria: Articole

Cautare:

Cele care pun in pericol imediat mantuirea noastra sunt pacatele noastre

Vizualizari: 736

Id: 16674

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.