www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Chiar daca nu avem un duhovnic iscusit, de ne vom ruga, vom afla adevarul

Chiar daca nu avem un duhovnic iscusit, de ne vom ruga, vom afla adevarul

Nu toţi oamenii au posibilitatea de a întâlni mari duhovnici sau, mai mult, de a se spovedi la ei. Însă totul depinde de penitent. Dacă avem o mare nelămurire în viaţă, nu ştim ce să facem, nu avem pe cine să întrebăm, atunci trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu din toată inima noastră şi să zicem: “Doamne pune cuvânt în gura duhovnicului meu pentru a-mi spune ce să fac”. Şi aşa, dacă ne rugăm din toată inima, datorită credinţei noastre, Dumnezeu ne poate spune lucruri mari, chiar şi prin gura unui păcătos de duhovnic.

Atunci când suntem în genunchi înaintea duhovnicului la Spovedanie să ne închipuim că suntem înaintea lui Dumnezeu şi să ne dăruim total, să ne imaginăm că Dumnezeu este prezent, de faţă, vede şi aude tot. Deci, foarte mult face rugăciunea dinainte de Spovedanie, pentru ca aceasta să aibă un efect binefăcător.

(Arhim. Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, pp. 33-34)

Categoria: Articole

Cautare:

Chiar daca nu avem un duhovnic iscusit, de ne vom ruga, vom afla adevarul

Vizualizari: 613

Id: 8908

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.