www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cine este ingerul calare pe o fiara?

Cine este ingerul calare pe o fiara?

Teologul:

– Am băgat de seamă, preacuvioase, că atribuiţi o importanţă deosebită ascezei şi că în cuvintele Dvs. transpare o oarecare vrăjmăşie faţă de trup. Aş vrea, deci, să vă întreb: aveţi în vedere faptul că aceia ce-şi duşmănesc trupul şi se scârbesc de mâncăruri au fost condamnaţi de către Biserică, pentru că ar învăţa lucruri greşite?

Pustnicul:

– Desigur, am în vedere că sunt eretici cei care gândesc că trupul omenesc este rău în sine şi că mâncărurile, „pe care Dumnezeu le-a creat spre împărtăşire cu mulţumire” (I Timotei 4, 3), sunt necurate. Dar trebuie să vă lămuresc că, supunându-ne trupul şi înrobindu-l, noi ortodocşii nu credem că trupul constituie un izvor de sine existent al răului, cum cred ereticii manihei, ajungând la „diarhie”, adică la acceptarea a două principii în om, ci dimpotrivă, socotim că trupul constituie un vehicul al sufletului, sfinţit şi el la Botez.

Iar asceza şi constrângerea tind să înăbuşe edemurile trupului şi să stingă flegmoanele lui, care târăsc sufletul spre gânduri nelalocul lor. S-a zis despre creștin că „este un înger care aleargă călare pe o fiară”. Într-adevăr, fiara trebuie să fie îmblânzită şi supusă sufletului care ţine frânele. Dar, fiindcă se întâmplă ca răul să ţâşnească şi din cele dinăuntru, noi pregătim preventiv trupul în mod corespunzător, ca el să refuze slujiri nelegiuite sufletului care gândeşte păcătos. Aceasta este părerea Bisericii în legătură cu asceza exercitată asupra trupului.

(Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos. Volumul I. Monahismul aghioritic, traducere de Pr. prof. Ioan I. Ică, Editura Deisis – Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba-Iulia, 1994, p. 179)

Categoria: Articole

Cautare:

Cine este ingerul calare pe o fiara?

Vizualizari: 614

Id: 5753

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.