www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cine face milostenie isi face bine sufletului sau

Cine face milostenie isi face bine sufletului sau

- Care este importanţa milosteniei pentru mântuirea sufletului? Milostenia singură poate înlocui pe celelalte fapte bune?

- Am arătat mai înainte că adevărata milostenie trupească şi sufletească izvorăşte din dragoste de Dumnezeu şi de aproapele. Dacă cineva este milostiv, fără un scop rău, unul ca acela are dragoste de Dumnezeu şi de aproapele şi prin aceasta el împlineşte toată Legea, deoarece „dragostea este împlinirea legii şi legătura desăvârşirii” (Rom. 13, 8-10; Col. 3, 14). „Mila este mai plăcută lui Dumnezeu decât jertfele” (Osea 6, 6; Matei 9, 13; 12, 7). „Cine face milostenie îşi face bine sufletului său”, zice Solomon (Prov. 11, 17), „dobândeşte viaţă, dreptate şi slavă” (Prov. 21, 21) şi este fericit (Prov. 14, 21). Iar Mântuitorul fericeşte pe cei milostivi şi le asigură mila Sa, atât în veacul de acum cât şi în cel viitor, căci zice: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).

Dar nu este de ajuns pentru mântuire numai milostenia. Că nu numai porunca milosteniei trebuie împlinită, ci şi toate celelalte fapte bune şi porunci ale lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Iacob zice: „Cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat de toate poruncile. Căci Cel ce a zis să nu desfrânezi, a zis şi să nu ucizi. Şi dacă nu desfrânezi, dar ucizi, te-ai făcut călcător al legii” (Iacob 2, 11). Cel ce a zis „fiţi milostivi” (Luca 6, 36), tot Acela a zis: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi se va ierta vouă” (Luca 6, 37). Şi cel ce a fericit pe cei milostivi, Acela a fericit şi pe cei săraci cu duhul, şi pe cei blânzi, şi pe cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, şi cei curaţi cu inima, şi pe făcătorii de pace, şi pe prigoniţii pentru dreptate (Matei 5, 3-12).

Deci, trebuie să înţelegem clar că omul credincios, care voieşte să se mântuiască, este dator să împlinească nu numai porunca milosteniei, ci să se ostenească, după a sa putere, a împlini toate faptele bune şi toate poruncile Domnului.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 122-123)

Categoria: Articole

Cautare:

Cine face milostenie isi face bine sufletului sau

Vizualizari: 623

Id: 7360

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.