www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cine mai poate ajunge sfant in lumea de azi?

Cine mai poate ajunge sfant in lumea de azi?

Părintele Arsenie le spunea la oameni să nască Sfinţi. Cine poate naşte Sfinţi? Cine-i el însuși Sfânt. Or, fiind noi cu păcatele pe care le avem, transmitem predispoziţii păcătoase şi negative celor pe care îi aduce Dumnezeu prin noi în lume, uneori ca o pedeapsă pentru noi înşine.

Să nu gândim cumva că Sfinţii au fost cândva de demult, iar acum nu ar mai fi. Să ştiţi că Sfinţi sunt şi astăzi. Sunt şi între noi Sfinţi, Dumnezeu îi ştie care şi unde sunt, oameni care şi-au sfinţit viaţa, oricare le-a fost chipul de vieţuire, fie c-au fost în mănăstire, fie c-au fost în pustietăţi, fie c-au fost oameni cu familie, fie c-au fost oameni singuratici, fie că şi-au dat viaţa pentru Domnul Hristos, fie că au trăit viaţa pentru Domnul Hristos.

Unii dintre credincioşii noştri cred că Sfinţii au trăit numai pe vremuri şi acuma nu mai pot fi oameni sfinţi. Dar să ştiţi că şi acum sunt oameni sfinţi, chiar dacă nu suntem noi vrednici să-i cunoaştem, îi ştie Dumnezeu. Biserica trăieşte prin Sfinţi. Biserica este sfinţită şi prin faptul că are Sfinţi în cuprinsul ei.

Nu trebuie să ne gândim la Sfinţi ca la nişte oameni care nu pot fi urmaţi, ci dimpotrivă, să ştim că oamenii sfinţi pot să fie urmaţi şi de către alţi oameni, adică e cu putinţă ca şi noi să fim sfinţi.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 144-145)

Categoria: Articole

Cautare:

Cine mai poate ajunge sfant in lumea de azi?

Vizualizari: 711

Id: 7595

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.