Credinta nu trebuie sa devina prilej de cearta!

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Credinta nu trebuie sa devina prilej de cearta!

Ce să facem când ne certăm cu cei din familie pe motiv că ei nu înțeleg credința adevărată în Hristos, consideră că putem fi și cu Hristos și cu lumea?

Nu trebuie să avem astfel de discuții cu oamenii care nu vor să primească cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă ei sunt părinții și frații noștri. Va veni vremea când vei discuta. Dacă ești întrebat, răspunde, dar dacă nu ești întrebat, de ce provoci discuții? Ce, cuvintele sfinte trebuie să devină prilej de ceartă și de neînțelegere între frați? Nu, trebuie să le evităm. Să vorbim numai atunci când suntem rugați să vorbim. Cu blândețe, cu răbdare, și se va vedea rodul cuvintelor noastre pe cei care ne ascultă. Dar dacă nu este nici un rod, să așteptăm vreme mai prielnică, pentru că „vreme este pentru tot lucrul de sub cer”. Va veni vremea când vor primi cuvântul, dar nu așa, ca să ne certăm, că nu avem nici un folos din asta, mai degrabă păcătuim.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, București, 2010, p. 93)

Categoria: Articole

Cautare:

Credinta nu trebuie sa devina prilej de cearta!

Vizualizari: 63

Id: 10267

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.