www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Crestinul, intre Porunci si Fericiri

Crestinul, intre Porunci si Fericiri

Testament înseamnă Legământ. Primul legământ a fost legământul lui Dumnezeu cu Avraam: „Te voi înmulţi ca nisipul mării, ca frunza copacilor, ca iarba pământului”. Al doilea legământ Dumnezeu l-a făcut cu noi, poporul creştinesc. Cu noi, Biserica Lui, pentru care S-a răstignit. De aceea, în Noul Testament nu mai sunt ameninţări.

În Noul Testament sunt Fericiri: „Fericiţi făcătorii de pace”; „Fericiţi cei săraci cu duhul...”, adică cei conştienţi de păcătoşenia lor şi de valoarea sufletului lor. „Fericiţi cei milostivi...”. În Noul Testament totul este pozitiv.

Cele zece porunci erau făcute aşa: „Să nu ucizi”, „Să nu furi”, „Să nu desfrânezi”. În Noul Testament, Dumnezeu stă cu mâinile întinse şi aşteaptă pe fiii Lui, adică pe noi, oamenii, să luăm din bunătăţile Lui, care sunt nenumărate, care sunt nepreţuite.

Cu noi, Dumnezeu a făcut un alt legământ: Noul Legământ. Acesta este Noul Testament. El ne-a dat viaţa veşnică prin moartea şi Învierea Lui. Aceste lucruri ar trebui să le ştim, să le simţim, să le trăim.

(Părintele Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 76)

Categoria: Articole

Cautare:

Crestinul, intre Porunci si Fericiri

Vizualizari: 597

Id: 4601

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.