www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum putem profana icoane fara sa ne dam seama?

Cum putem profana icoane fara sa ne dam seama?

- Paul Evdokimov spune că cei care pictează o icoană au un har special, o inspiraţie ce vine de la Du­hul Sfânt. Înseamnă că reproducerile icoanelor în tiraj de masă nu prezintă valoare în sens duhovnicesc? - Cred că nu putem fi radicali, excluzând icoanele imprimate. Ceea ce este important în icoană este re­prezentarea Persoanei Mântuitorului, a Maicii Domnului sau a unui sfânt şi nu modul de reproducere a icoanei. Este adevărat însă că în tipografiile actuale, prin imprimarea de icoane, se produce şi o profanare a icoanei. E un fel de iconoclasm indolor. În unele ţări există timbre cu icoane care, după ce au fost ştampilate, sunt aruncate la gunoi. Acelaşi lucru se întâmplă cu cărţile poştale, având imprimate pe ele icoane, pe care ni le trimitem de sărbători unii altora. Deci, este o totală profanare a icoanei şi, în acest sens, cred că trebuie să fim atenţi. În afară de aceasta însă, consider că putem avea în casele noastre o icoană imprimată, fotografiată, înaintea căreia să ne rugăm. (Părintele Symeon de la Essex) (Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 149)

Categoria: Articole

Cautare:

Cum putem profana icoane fara sa ne dam seama?

Vizualizari: 651

Id: 4030

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.