Cum sa intelegem: „Daca ochiul tau cel drept te sminteste, scoate-l...”?

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Cum sa intelegem: „Daca ochiul tau cel drept te sminteste, scoate-l...”?

- Părinte, cum să înţelegem cuvântul din Sfânta Evanghelie: „Dacă ochiul tău cel drept te sminteşte, scoate-l... căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă”?

- Ei! Nu interpreta chiar la propriu! Nu trebuie să-ţi scoţi ochii, ci să închizi ochii, ca să nu mai ai prilej să judeci. Mântuitorul a vorbit la figurat; însă chiar dacă faci lucrul acesta, nu săvârşeşti o greşeală. Dar cine-şi scoate ochiul?

Există în Vieţile Sfinţilor o sfântă de o rară frumuseţe şi tărie sufletească, de care s-a îndrăgostit un oarecare voievod. Şi s-a dus şi i-a cerut-o stareţei. Dar ea şi-a scos ochii şi i-a trimis pe tavă! „Uite, ochii! Aceştia te-au privit! Nu sufletul meu, nu inima mea!". Voievodul, când a văzut aşa ceva, a căzut cu faţa la pământ şi s-a pocăit. Iar Sfânta s-a rugat la Maica Domnului şi s-a vindecat. Ai văzut că s-au putut scoate chiar şi ochii? Dar interpretarea la modul comun este să-i închizi. Să nu judeci, să nu te mai uiţi. Nu-i mai vedea fapta lui cea rea! Iar dacă o vezi, compătimeşte-l! Poate îl ajuţi. O, ce importanţi sunt ochii la om!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 65)

Categoria: Articole

Cautare:

Cum sa intelegem: „Daca ochiul tau cel drept te sminteste, scoate-l...”?

Vizualizari: 122

Id: 10516

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.