www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cuvintele rugaciunii - cuvinte ale dedicarii

Cuvintele rugaciunii - cuvinte ale dedicarii

Prin urmare, alege cuvintele potrivite, alege-le şi adună-ţi întreaga atenţie în ele, fiindcă acestea sunt cuvinte ale adevărului şi cuvintele pe care Dumnezeu le va auzi pentru că sunt adevărate. Pune-ţi toată inima în ele. Fiindcă sunt adevărate, fă ca aceste cuvinte să fie vii în mintea ta, şi fă-le să străpungă până în străfundurile inimii tale. Cuvintele de rugăciune sunt întotdeauna cuvinte ale dedicării. Nu poţi să rosteşti o rugăciune fără a socoti că „dacă spun acest lucru, atunci asta este ceea ce am de făcut în situaţia respectivă”. Atunci când Ii spui lui Dumnezeu: „Orice-ar fi, cu orice preţ, mântuieşte-mă, Doamne”, trebuie să-ţi aminteşti că este necesară şi voinţa în cererea ta, fiindcă într-o zi Dumnezeu va spune: „Acesta este preţul”. Scriitorii din vechime spuneau: „Dă-ţi sângele şi Dumnezeu ţi-L va da pe Duhul”. Acesta este preţul. Lasă-le pe toate, şi vei primi împărăţia. Părăseşte robia, şi vei primi libertatea. După cum voinţa ta este deja angajată nu doar în actul de rugăciune, ci şi în toate urmările acelei rugăciuni, tot astfel trebuie să fie şi trupul tău, fiindcă o fiinţă omenească nu este numai un suflet care are de vieţuit pentru o vreme într-un trup. El este o fiinţă care este trup şi suflet, o unică fiinţă, pe care o numim Om.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, pp. 86-87)

Categoria: Articole

Cautare:

Cuvintele rugaciunii - cuvinte ale dedicarii

Vizualizari: 642

Id: 16635

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.