Cuviosii Marcu si Teofil ai pesterilor

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Cuviosii Marcu si Teofil ai pesterilor

Fericitul Marcu a trăit la mănăstirea Peşterilor în anii de stăreţie ai egumenului Ioan, pe vremea când a avut loc şi aşezarea, în biserica mare, a sfintelor moaşte ale cuviosului Teodosie. Din clipa când a intrat în viaţa cea îngerească, nu a dat somn ochilor săi şi dormitare genelor sale, ci în cele mai multe ore ale nopţii se ruga şi priveghea. Acorda foarte puţin timp odihnei fizice. În timpul zilei, atunci când nu se ocupa cu rugăciunea, afundat în adâncul peşterii sale, avea ascultarea să sape mormintele pentru călugării care treceau la Domnul.
Cuviosul Marcu era foarte modest şi cumpătat. Orice bun de prisos ar fi ajuns în mâinile sale avea grijă să-l dăruiască îndată săracilor. Şi nu numai mâncarea, dar şi apa o bea cu foarte multă cumpătare, bând întotdeauna mai puţină decât ar fi avut nevoie ca să-i treacă de sete. Şi pentru un şi mai mare efort ascetic, îşi înfăşura trupul, pe dedesubtul rasei sale monahale sărăcăcioase, cu bucăţi grele de fier. Acestea îi presau trupul, îl îngreunau, îl răneau, îl împiedicau să lucreze sau să se odihnească noaptea. Cu toate acestea niciodată nu le-a scos de pe trupul său, atâta timp cât a trăit.
Prin această aspră viaţă ascetică, prin prelungitele rugăciuni de noapte, prin posturile aspre, ucigătoare de patimi, prin muncă fizică şi prin votul tăcerii, bravul monah Marcu îşi mortifica trupul şi dorinţele cărnii. Şi nu-şi dorea nimic altceva decât să plece cât mai repede către lumea cerească, ca să se întâlnească acolo cu Domnul şi Mirele său.
Nu numai că nu-l speria moartea, ci dimpotrivă îl umplea de bucurie şi de sfântă aşteptare. De aceea a primit de la Dumnezeu harisma de a vorbi cu cei morţi. În chip foarte simplu şi natural, aşa cum el însuşi trăia realitatea morţii şi a vieţii de apoi, comunica cu cei adormiţi ca şi cum ar fi fost vii. Le vorbea, le dădea diverse însărcinări, le trimitea mesaje şi rugăminţi. Iar aceia, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, ascultau toate aceste cereri ale cuviosului. Sfinţenia şi simplitatea sfântului sfărâmau toate aceste legături ale morţii.
Odată cuviosul a săpat un mormânt pentru unul dintre fraţii care adormiseră întru Domnul. Fiind epuizat de oboseală, deoarece nu se odihnise deloc toată noaptea şi stătuse numai în picioare, nu a reuşit să facă groapa atât de mare cât trebuia. Când au adus trupul celui mort şi au încercat să-l pună în mormânt, şi-au dat seama că numai cu forţa abia încăpea înăuntru. Atunci fraţii au început să se plângă şi să-i reproşeze cuviosului Marcu:
– Frate, i-au spus, ce fel de mormânt este acesta pe care l-ai săpat? Nici pe cel mort nu-l putem îngropa cum se cuvine, nici să-l ungem cum trebuie, după obicei, cu ulei. De ce l-ai făcut aşa de strâmt?
Cuviosul făcu cu smerenie metanie şi spuse:
– Iertaţi-mă, fraţilor, fiindcă din cauza slăbiciunii trupeşti nu mi-am făcut cum trebuia datoria.
Aceia însă nu se linişteau, ci şi mai mult îi făceau reproşuri.
Atunci cuviosul se întoarse către cel mort şi-i spuse cu simplitate:
– Pentru că este strâmt mormântul tău, frate, te rog să te aşezi singur, cum poţi mai bine înăuntru. Na, ia şi uleiul şi toarnă apoi deasupra ta cât trebuie.
Fără să mai fie nevoie de un al doilea îndemn, cel mort începu să se mişte şi se aşeză singur, cât putu mai bine, în groapa săpată. Apoi întinse mâna, luă vasul cu ulei şi-şi turnă pe faţă şi pe piept în chipul crucii. Îl dădu apoi din nou cuviosului, se aşeză liniştit în cea mai bună poziţie şi rămase nemişcat.
Frica şi groaza se citea pe faţa tuturor fraţilor prezenţi, în faţa acestei minuni. Şi nu peste mult timp aveau să fie martorii unui alt eveniment de acest fel.
Se întâmplă deci, să moară un alt frate, după ani lungi de boală şi de suferinţă. Stareţul îi dădu ascultarea unuia dintre monahi, ca să-l pregătească pe cel adormit pentru îngropare. Şi într-adevăr, după ce acela şterse trupul neînsufleţit cu un burete, aşa cum se obişnuia, se duse la peşteri ca să vadă dacă era gata mormântul. Îl găsi pe cuviosul Marcu şi-l întrebă:
– Unde îl vom pune, părinte Marcule, pe fratele nostru care a adormit? Nu văd să ai nici un loc pregătit.
– Du-te şi spune-i fratelui să aştepte până mâine dimineaţă, pentru că nu am săpat încă groapa. Să mă lase în noaptea asta ca să-i pregătesc mormântul şi după aceea poate să plece către cele cereşti!
– Dar…, părinte Marcule, spuse cu uimire fratele, se pare că nu m-ai înţeles…Fratele nostru este deja mort. Chiar eu i-am şters trupul cu buretele şi l-am pregătit de îngropare. Către cine, deci, să mai adresez rugămintea ta…?
– Bine, dar nu vezi, fratele meu, spuse cu simplitate părintele Marcu, nu este încă gata groapa. Du-te, cum îţi spun şi spune-i mortului: «Marcu păcătosul te roagă să mai rămâi în această lume pentru încă o zi. Până mâine dimineaţă. Şi după aceea vei putea pleca să te întâlneşti cu Hristos, cu Cel pe care-l iubeşti. Între timp acesta îţi va pregăti mormântul şi te va anunţa când e gata».
Monahul nu mai răspunse nimic. Plin de îndoială şi de uimire faţă de cele auzite, se gândi totuşi să facă ascultare. Se întoarse la mănăstire la ceasul în care ceilalţi părinţi începuseră deja slujba înmormântării pentru cel adormit. Se apropie de catafalc şi-i şopti la ureche mortului:
– Frate, părintele Marcu m-a trimis să-ţi spun că mormântul tău nu este gata. De aceea te roagă să mai aştepţi cel puţin până mâine dimineaţă, când te va anunţa.
Îndată cel adormit deschise ochii! Cu mare surpriză părinţii au văzut că sufletul acestuia se întorsese în trup şi că acesta începuse să respire şi să trăiască! Nu se mişcă însă deloc din poziţia în care era aşezat şi nici nu spuse nimănui nimic.
Rămase acolo nemişcat şi tăcut, însă în viaţă, până a doua zi de dimineaţă. Atunci acelaşi frate se duse la peşteri şi-l întrebă pe părintele Marcu:
– Este gata mormântul?
– Gata este. Du-te acum şi spune-i aceluia care aşteaptă: «Marcu păcătosul te roagă să laşi această lume deşartă şi să pleci către veşnicie. Predă deci sufletul tău în mâinile lui Dumnezeu şi lasă trupul tău să fie aşezat în peştera cuviosului Antonie, împreună cu a celorlalţi sfinţi părinţi îngropaţi acolo. Locul tău este pregătit lângă dânşii».
Rugămintea cuviosului fu îndată transmisă fratelui care întârziase plecarea sa din lume. Iar acela, îndată ce o auzi, închise ochii săi şi se stinse definitiv.
Această minune nemaiauzită i-a umplut de uimire sfântă pe părinţii Lavrei şi pe toţi locuitorii Kievului, care nu au întârziat să afle despre cele petrecute. Cu toţii L-au slăvit pe Dumnezeu pentru aceste lucruri minunate, petrecute prin credinţa şi sfinţenia robilor Săi aleşi.
O altă minune foarte impresionantă, ce a fost săvârşită în scop pedagogic de cuviosul Marcu spre îndreptarea unuia dintre fraţi, ne descoperă cât de mare este valoarea pocăinţei.
Trăiau pe atunci la mănăstirea Peşterilor doi monahi, care se numeau Teofil şi Ioan. Aceştia erau foarte buni prieteni încă din copilărie. Avuseseră grijă unul de altul şi se înţeleseseră întotdeauna perfect, având aceleaşi preocupări şi concepţie de viaţă. Împreună au venit şi la mănăstire, dăruindu-le şi celorlalţi fraţi din obşte un exemplu de iubire frăţească şi de înţelegere.
Spre bătrâneţe, aceşti doi fraţi l-au rugat pe cuviosul Marcu să facă un mormânt cu două gropi alăturate, care să le fie destinat lor, astfel încât şi după moarte să fie mereu împreună, din clipa în care Domnul ar întrerupe viaţa lor pământească.
Odată, unul dintre aceşti doi fraţi, Teofil, care era mai mare de vârstă decât celălalt, a fost nevoit să plece de la mănăstire pentru anumite probleme care trebuiau rezolvate într-o localitate mai îndepărtată. În timpul lipsei sale Ioan, fratele mai mic, se îmbolnăvi deodată grav şi plecă pe neaşteptate spre viaţa veşnică. Când Teofil se întoarse la mănăstire, Ioan era deja îngropat la locul stabilit. A plâns cu amar după fratele său iubit, consolându-se numai cu gândul că se odihnea de acum în locaşurile Domnului.
Prima sa dorinţă după întoarcere a fost să viziteze mormântul fratelui său. Se duse la peşteră, însoţit şi de alţi fraţi din obşte şi-l găsi pe Ioan aşezat în mormântul cel dublu, comandat de ei, dar observă că era aşezat în primul loc, care de fapt i s-ar fi cuvenit lui.
Înşelat atunci de cel viclean se înfurie şi începu să strige:
– Părinte Marcu, zise cu voce tare, de ce l-ai pus în acest loc? Eu sunt mai mare de vârstă şi trebuie să fiu aşezat în primul rând. Ce înseamnă asta? Nu ştiai că fericitul Ioan era mai mic de vârstă ca mine…?
Smeritul Marcu făcu metanie în faţa sa şi spuse cu simplitate:
– Iertaţi-mă, părinte, am păcătuit.
Apoi se întoarse către locul în care era aşezat cel mort şi-i porunci:
– Ridică-te, frate, şi eliberează locul acesta pentru cel care este mai mare decât tine şi aşează-te în rândul al doilea.
Cu groază au văzut atunci părinţii că cel mort s-a sculat şi şi-a schimbat locul, după poruncă!
Îndată fericitul Teofil îşi veni în fire, îşi dădu seama de păcatul pe care tocmai îl săvârşise şi căzu la picioarele cuviosului Marcu plângând şi zicând:
– Am păcătuit, părinte! Iartă-mă! Nu trebuia să cer mutarea fratelui meu. Te implor, spune-i să se întoarcă la locul cel dintâi!
Însă cuviosul răspunse:
– Nu sunt eu acela care l-a mutat, ci însuşi Domnul. A vrut să alunge furia pe care o aveai împotriva mea şi să te înveţe ce este smerenia. Iar fericitul Ioan îţi arătă în acest mod şi după moarte cât de mult te iubeşte, eliberând în chip smerit primul loc pentru tine, care eşti mai mare de vârstă. Ridicarea morţilor este lucrarea lui Dumnezeu. Nu pot deci eu, fără porunca şi voinţa Sa, să-l mut din nou pe cel mort. Spuneţi-i sfinţia voastră, dacă doriţi, să revină în locul cel dintâi. Poate că va asculta. Trebuie însă să ştiţi şi următorul lucru: va trebui să nu mai ieşiţi de aici, ci să vă întindeţi îndată în acest mormânt şi să moşteniţi întâietatea ierarhică, care cu atâta îndrăzneală aţi cerut să fie respectată! Dar pentru că nu sunteţi încă pregătit pentru ieşirea din această lume, mergeţi mai bine şi îngrijiţi-vă de mântuirea sufletului vostru. Nu va trece mult timp şi vă vor aduce aici definitiv!
Cu groază auzi aceste cuvinte cuviosul Teofil. I se făcu teamă că nici la mănăstire nu va mai apuca să ajungă, ci va cădea jos mort, pedepsit cu asprime, dar şi pe bună dreptate, pentru aroganţa sa faţă de cuviosul Marcu şi faţă de fratele adormit.
Cu mare greutate ajunse la chilia sa. Împărţi îndată celorlalţi părinţi puţinele lucruri pe care le avea – cărţi, haine, obiecte de mobilă – păstrând numai mantia de înmormântare a trupului său. În aceeaşi zi se închise în chilie şi începu să plângă şi să se pocăiască zi şi noapte, aşteptând cu fiecare clipă momentul morţii sale.
Nimeni nu a reuşit să-l oprească sau să-l mai tempereze de această stare de jale şi pocăinţă. Nici stareţul, nici vreunul dintre fraţi. Încercările lor de a-l mângâia şi de a-l încuraja năşteau şi mai multe lacrimi de pocăinţă, o şi mai mare zdrobire a inimii şi o grea durere sufletească cuviosului monah.
Mâncare gătită refuză să mai mănânce. Un pic de pâine uscată doar lua, şi aceasta din porunca aspră a stareţului. Lacrimile sale erau pâinea sa cea de toate zilele. În fiecare zi striga cu jale asemenea psalmistului: «Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea», deoarece nu cunosc câte ore de viaţă mai am încă. Oare voi trăi până în seară?
În fiecare seară îşi stingea flacăra ce-i ardea sufletul cu alte lacrimi de implorare zicând: «Doamne nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi… Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu îl voi uda», deoarece nu ştiu dacă voi mai trăi până la răsăritul soarelui.
În această stare de zdrobire trăi cuviosul Teofil pentru mulţi ani. Din epuizarea provocată de post şi de priveghere trupul său slăbise atât de mult, încât se puteau distinge foarte uşor toate oasele de sub piele.
În cele din urmă, din cauza plânsului neîntrerupt îşi pierdu vederea şi orbi definitiv.
Odată cuviosul Marcu fu înştiinţat de către Domnul că se apropia ceasul plecării sale din această lume. Îl chemă atunci pe binecuvântatul Teofil şi-i spuse:
– Iartă-mă, frate, că te-am întristat şi te-am făcut să plângi atâţia ani. Roagă-te pentru mine, deoarece plec din această lume. Şi dacă voi afla har înaintea lui Dumnezeu, nu voi uita să-L rog pentru tine, să te învrednicească să moşteneşti şi tu viaţa cea veşnică şi slava Sa şi să vezi în veşnicie împreună cu cuvioşii părinţii noştri Antonie şi Teodosie, frumuseţea nespusă a chipului Său.
Neîncetatele lacrimi ale fericitului Teofil, deveniră acum un râu învolburat.
– De ce, părinte, mă părăseşti aici?, se plânse Teofil. Fie ia-mă cu sfinţia ta, fie dăruieşte-mi din nou lumina ochilor. Este adevărat că am păcătuit foarte greu atunci la peşteră. Ar fi trebuit să fi murit atunci acolo, în faţa picioarelor tale, când de dragul meu ai mutat din loc moaştele fratelui meu Ioan. Însă Domnul a avut milă de mine şi mi-a dăruit timp de pocăinţă. Acum însă când pleci, ajută-mă. Roagă-L pe Domnul fie să-mi dea din nou vederea, fie să mă învrednicească să plec împreună cu tine către cealaltă viaţă.
– Frate, răspunse cuviosul Marcu, nu fi trist pentru faptul că ai orbit. Dumnezeu a îngăduit să orbească ochii tăi cei trupeşti ca să se deschidă cei sufleteşti. Nici eu şi nici Dumnezeu nu suntem aceia care ţi-am răpit lumina ochilor. Aceasta s-a petrecut din cauza imensei tale pocăinţe. Astfel însă te-ai smerit şi ai câştigat veşnicia, deoarece «inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi». Astfel ţi-ai răscumpărat paradisul şi ţi-ai salvat sufletul. Nu mai este deci nevoie să vezi lumina lumească cea trecătoare. Domnul te va învrednici să vezi lumina cea veşnică şi netrecătoare a slavei Sale dumnezeieşti. Şi nu-ţi dori moartea. Va veni clipa care trebuie, chiar şi dacă nu ţi-o doreşti. Află însă încă de pe acum că Domnul te va anunţa despre clipa plecării tale din această lume prin acest semn: cu trei zile mai înainte de adormirea ta îţi vei recăpăta vederea. După aceea vei pleca de aici şi te vei întâlni cu Lumina lumii!
Acestea au fost ultimele cuvinte ale cuviosului Marcu către binecuvântatul Teofil. După aceea îşi înclină capul şi-şi predă sufletul, trecând din moarte la viaţă.
Sfintele sale moaşte au fost aşezate în peşteră, în mormântul pe care el însuşi şi-l săpase, şi au devenit îndată un izvor nesecat de minuni şi vindecări sufleteşti şi trupeşti. Tot acolo au fost îngropate şi fiarele grele pe care le purtase de-a lungul întregii sale vieţi, precum şi crucea sa mare de bronz făcătoare de minuni, pe care o purtase la gât.
După adormirea fericitului Marcu, cuviosul Teofil îşi înteţi şi mai mult viaţa sa ascetică în pocăinţă şi post, aşteptând cu bucurie şi nerăbdare împlinirea profeţiei cuviosului. Îşi puse înainte un vas mare de lut, în care se strângeau lacrimile sale de pocăinţă.
Când după mai multă vreme acel vas se umplu, cuviosul îşi recăpătă vederea! Înţelese atunci că se apropia sfârşitul vieţii sale. Îşi ridică mâinile către cer şi se rugă:
– Stăpâne Doamne, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu! Tu care nu voieşti moartea păcătosului, ci aştepţi cu răbdare întoarcerea sa; Tu, care pe toate le cunoşti, încă şi cele mai ascunse gânduri ale noastre, trimite-mi, Te rog, în ceasul de acum mila Ta! Vezi lacrimile mele amare, Mângâietorule Bun şi binevoieşte ca harul Tău să mă acopere, pentru rugăciunile cuvioşilor părinţilor noştri Antonie şi Teodosie şi ale tuturor sfinţilor, ca să nu mă răpească vămile cele cereşti şi să mă câştige stăpânul întunericului.
Şi iată! Deodată apăru în faţa cuviosului ce se ruga un înger al Domnului, în chipul unui tânăr îmbrăcat în haine albe strălucitoare, şi-i spuse:
– Ca un adevărat iubitor de Dumnezeu24 (În limba greacă numele Teofil înseamnă Iubitor de Dumnezeu.) te rogi Teofile! spuse cu o voce răsunătoare, cerească. Află deci că nu sunt numărate numai lacrimile pe care le-ai adunat în vasul tău. Mai sunt şi lacrimile pe care le-am adunat eu, care am fost întotdeauna lângă tine, atunci când te-ai rugat; lacrimile pe care ţi le-ai şters cu palma sau cu mâneca sau cu marginea rasei. Toate aceste lacrimi se găsesc aici, în acest vas pe care eu îl ţin în mână. Dumnezeu m-a trimis acum să-ţi aduc vestea cea bună: Vei pleca la Domnul! Vei merge la Acela care ne-a asigurat: «Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia! Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde!» «Bine slugă bună şi credincioasă, Teofile! Intră deci, întru bucuria Domnului tău!»
Zicând acestea, îngerul lăsă în faţa sfântului acel vas mare pe care-l ţinea şi care era plin de lacrimi ce miroseau a mir curat, şi se făcu nevăzut.
Uimit de această vedenie fericitul Teofil îl chemă pe stareţ la dânsul şi-i istorisi cele petrecute, arătându-i cele două vase umplute cu lacrimi. Apoi îi spuse:
– Vă rog, cinstite părinte, să daţi binecuvântarea, ca după plecarea sufletului meu către cer, trupul meu să fie uns de către fraţi cu conţinutul vasului adus de înger.
Stareţul acceptă cu mare emoţie această rugăminte şi-l îmbrăţişă cu căldură şi cu bucurie duhovnicească.
Peste puţin timp fericitul suflet al cuviosului Teofil porni către sânul lui Avraam, către corturile cele cereşti ale drepţilor. Era a treia zi de la recăpătarea vederii sale.
Trupul său fu aşezat în peşteră, lângă cel al iubitului său prieten Ioan şi aproape de moaştele sfântului Marcu. Când l-au uns cu conţinutul vasului îngeresc peştera s-a umplut de o minunată mireasmă cerească, de nedescris. Apoi au turnat asupra sa şi conţinutul vasului său, lacrimile cu care îşi udase ogorul sufletului, ca să secere spicele fericirii veşnice, de pe ogorul împărăţiei lui Dumnezeu.

Categoria: Patericul Lavrei Pecerska de la Kiev

Cautare:

Cuviosii Marcu si Teofil ai pesterilor

Vizualizari: 42

Id: 27375

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.