Daca un om este o fire vesela, trebuie sa-si infraneze rasul?

Nu, poţi să râzi de câte ori îţi vine să râzi, numai să nu râzi ca să te găseşti în treabă.

Când îţi vine să râzi poţi să râzi, numai să nu râzi de oameni, să nu râzi de lucruri care sunt totuşi serioase. Să ştiţi că şi eu sunt o fire din aceasta care cam râde, şi nu mă gândesc niciodată că am păcătuit că am râs. Într-o traducere a psalmului 20 este: „Şi i-ai veselit cu zâmbetul feţei Tale”, adică despre Dumnezeu zicem că zâmbeşte, deşi Dumnezeu nu are o figură umană aşa cum Domnul Hristos are o figură umană, dar Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Duhul Sfânt nu ştim cum am putea să zicem că zâmbeşte, dar prin zâmbet înţelegem o deschidere mângâietoare. Şi atunci se poate râde când e cazul de râs. „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng” (Romani 12, 15) zice Sfântul Apostol Pavel, iar Sfântul Apostol Luca zice: „Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde” (Luca 6, 21). Sigur că, nu poţi avea aceeaşi atitudine totdeauna. Şi apoi depinde foarte mult de structura omului; este câte unul care e mai predispus la râs. Aveam un părinte la noi la mănăstire, Părintele Serafim Popescu, era foarte deschis şi râdea aşa, cu poftă. Şi au venit odată unii din Germania şi imediat l-au înregistrat, să-l mai audă şi pe acasă cum râde. A făcut rău? Eu zic că nu a făcut nici un rău. Dacă râzi când nu se râde, atunci nu e corect.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 121-122)

Categoria: Articole

Cautare: