www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

De ce este important sa venim de dimineata la Biserica?

De ce este important sa venim de dimineata la Biserica?

Este foarte importantă participarea credincioșilor la Biserică dis-de-dimineață, pentru că Utrenia este slujba prin care se aduce lui Dumnezeu mulțumire pentru odihna din timpul nopții ce a trecut și în care I se cere ajutorul pentru ziua care începe. Utrenia este, după cum spunea Sfântul Simeon al Tesalonicului, ca o „jertfă de mulțumire Celui ce aduce lumina și Celui ce a risipit întunericul înșelăciunii și ne-a dat lumina dreptei credințe”. De asemenea, slujba Utreniei ne duce cu gândul la patimile suferite de Mântuitorul Iisus Hristos de la miezul nopții până spre ziuă, adică ducerea Lui de la Ana la Caiafa, de scuipările, lovirile și batjocurile suportate de El. Ne mai amintește și de cele două mari evenimente creștine: Nașterea și Învierea Domnului.

Liturghia este Jetrfa cea fără de Sânge a Mântuitorului Hristos pentru păcatele noastre. Iar pentru a ajunge în această stare de jertfă (Sfântul Chiril al Alexandriei spunea că nu putem ajunge la Dumnezeu decât în stare de jertfă) avem nevoie de o anumită pregătire interioară, care se realizează prin rugăciunile şi cântările Utreniei. Aşa cum Darurile euharistice au nevoie de pregătire liturgică şi sacramentală pentru a deveni Trupul şi Sângele Domnului, tot aşa şi credincioşii au nevoie de pregătire pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu prin Liturghie.

Categoria: Liturgica

Cautare:

De ce este important sa venim de dimineata la Biserica?

Vizualizari: 691

Id: 24937

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.