www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

„De va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat”

„De va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat”

„De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.”

Ochi este numită aici mintea, iar trup întreaga alcătuire a sufletului. Astfel, dacă mintea e simplă, în suflet e lumină; dacă mintea este vicleană, în suflet va fi întuneric.

Dar ce este mintea simplă şi ce este mintea vicleană? Mintea simplă este aceea care primeşte tot ce este scris în cuvântul lui Dumnezeu cu credinţa nestrămutată că totul este aşa cum se spune acolo: în ea nu este loc pentru nici un fel de vicleşug sau îndoială. Mintea vicleană este aceea care se apropie de cuvântul lui Dumnezeu cu viclenie, cercetând şi iscodind cu gând făţarnic. Ea nu poate să creadă de-a dreptul, ci supune cuvântul lui Dumnezeu filozofărilor sale, apropiindu-se de el nu ca un ucenic, ci ca un judecător şi critic, verificându-l; iar apoi fie că îl ia în râs, fie că spune cu superioritate: „da, nu e rău”. 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 57)






Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

„De va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat”

Vizualizari: 757

Id: 6999

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.