Departarea de Dumnezeu duce la o treaba de mantuiala

Trebuie să ne învăţăm să ne facem datoria. Din nepuțina noastră duhovnicească însă, toți fac treabă de mântuială. Însăşi stihia acestei lumi, depărtarea de Dumnezeu duce la o treabă de mântuială. Tocmai de aceea cârmuirea se tot zbate silindu-i pe oameni să lucreze conştiincios, însă totul e în zadar: poţi să-i plăteşti omului şi un milion, el tot de mântuială o să lucreze, tot nu-i în stare să ducă o treabă la bun sfârșit, să facă ceva conştiincios, negreşit lucrul va ieşi cu defect. Pentru că nu există bază — tărie duhovnicească. Omul îşi face prost lucrul care i-a fost încredințat de Dumnezeu Însuși (și orice lucru i-a fost încredinţat de Dumnezeu), şi prin însuşi acest fapt îşi strică sufletul. Orice lucru am face, dar mai ales slujirea bisericească, trebuie făcută până la capăt, până la sânge, trebuie să fim gata să murim pentru ea. Iar noi, mereu ne autocompătimim şi călcăm legea datoriei...

De ce, de pildă, acum bărbaţii se transformă foarte repede în femei, iar femeile în bărbaţi? De ce oamenii îşi pierd esenţa lor ipostatică? Tocmai în virtutea faptului că este mult mai greu să faci ceea ce-ţi este dat, ceea ce ți-a menit Dumnezeu. Este mai uşor să munceşti decât să educi copii. Tocmai de aceea femeile merg la muncă, iar pe copii îi dau la creşă, la grădiniţă.

Dacă omul îşi face datoria până capăt, el tocmai prin aceasta manifestă credincioșie față de Dumnezeu. (Protoiereu Dimitrie Smirnov)

(Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 18)

Categoria: Articole

Cautare: