www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Despre avva Evagrie

Despre avva Evagrie

1
A spus avva Evagrie: şezi în chilie şi adună-ţi gândurile. Gândeşte-te la ziua morţii: priveşte putrezirea trupului; închipuie-ţi necazul şi truda; gândeşte-te la deşertăciunea lumei; cum vei putea să-ţi vezi mereu de liniştire fără să slăbeşti. Gândeşte-te şi cum e în Iad; gândeşte-te cum stau sufletele acolo, în ce tăcere cumplită, în ce gemete amare, şi în ce groază şi zbucium şi aşteptare, gândeşte-te la chinul neîncetat, la lăcrimarea sufletului cea fără de sfârşit! Dar cugetă şi la ziua învierii, şi la şederea dinaintea lui Dumnezeu; închipuie-ţi judecata lui cea înfricoşată. Gândeşte-te şi la cele păstrate păcătoşilor, ruşinea dinaintea lui Dumnezeu, a îngerilor şi arhanghelilor şi a tuturor oamenilor, adică chinurile, focul veşnic, viermele cel neadormit, tartarul, bezna, scrâşnirea dinţilor, spaima şi caznele. Cugetă şi bunurile păstrate pentru cei drepţi, apropierea53(parrhesia, familiaritatea.) de Dumnezeu Tatăl şi de Hristosul lui, de îngeri şi arhangheli, şi de tot norodul sfinţilor, împărăţia cerurilor şi darurile ei. Aminteşte-ţi de amândouă acestea. Plângi şi jeleşte judecata păcătoşilor, temându-te ca să nu ajungi şi tu acolo; bucură-te şi te veseleşte pentru cele păstrate drepţilor. Sârguieşte-te să le dobândeşti pe acestea, de celelalte să fii departe. Vezi să nu uiţi, în chilie sau afară, pomenirea acestora, ca măcar prin ea să scapi de gândurile spurcate şi vătămătoare.

2
A mai spus: înlătură legăturile cu cei mulţi, ca nu cumva mintea să ţi se risipească şi să-ţi tulbure liniştirea.

3
A mai spus: mare lucru e să te rogi fără ca să-ţi zboare gândurile, dar e şi mai mare lucru să cânţi fără ca să-ţi zboare gândurile.

4
A mai zis: aminteşte-ţi mereu de ieşirea ta şi nu uita de judecata veşnică, şi nu va fi greşeală54(plêmmeleia, distonanţă, neglijenţă, greşeală. Termen de muzică.) în sufletul tău.

5
A mai zis: înlătură ispitele, şi nu se va mai mântui nimeni.

6
A mai spus că a zis unul din părinţi: hrănirea uscată şi neschimbată, împreună cu dragostea,55(agape, iubirea de semeni) îndreaptă curând monahul spre limanul împăcării56(apathia, lipsa de patimi.).

7
S-a făcut odată sobor la Chilii despre ceva, şi a vorbit avva Evagrie. Preotul îi spuse: ştim, avvo, că dacă erai în ţara ta, puteai fi şi episcop şi cap multora; dar acum şezi aici ca un străin. El umilindu-se, nu s-a tulburat, ci dând din cap îi spuse: într-adevăr, părinte. Totuşi am vorbit o singură dată, şi a doua oară nu mai adaug.

Categoria: Patericul egiptean

Cautare:

Despre avva Evagrie

Vizualizari: 662

Id: 27435

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.