www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Despre avva Xoïos

Despre avva Xoïos

1
Un frate l-a întrebat pe avva Xoïos:
– Dacă mă aflu undeva şi mănânc trei pâini, oare nu e mult?
– Te-ai dus la treieriş, frate?
– Dacă beau trei pahare de vin, oare nu e mult?
– Dacă nu este demon, nu e mult; dacă este, e mult. Că vinul este străin de monahii care trăiesc după Dumnezeu.

2
A spus unul dintre părinţi despre avva Xoïos tebanul, că s-a dus odată la muntele Sinai, şi, când a plecat de acolo, i-a ieşit un frate înainte, care i-a zis cu suspin:
– Ne necăjim, avvo, de lipsa de ploaie.
– Atunci de ce nu vă rugaţi şi nu-i cereţi lui Dumnezeu?
– Ne şi rugăm, facem şi litanii, şi tot nu plouă.
– Negreşit nu vă rugaţi cu dinadinsul. Vrei să cunoşti că aşa este?
Atunci îşi întinse mâinile la cer în rugăciune, şi plouă îndată. Fratele văzu, spăimântându-se, şi căzu cu faţa în jos, închinându-i-se, dar bătrânul fugi. Fratele le dădu de ştire tuturor ce se întâmplase, iar ascultătorii l-au slăvit pe Dumnezeu.

Categoria: Patericul egiptean

Cautare:

Despre avva Xoïos

Vizualizari: 532

Id: 27503

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.