Despre revelatia Sfintei Treimi

Mulţi s-au smintit în zilele noastre de diferenţa dintre Vechiul şi Noul Legământ. Mulţi zic: Parcă alt Dumnezeu vorbeşte în Vechiul, decât în Noul. Nu, nu este alt Dumnezeu, dar vorbeşte în măsura în care putea să vorbească – pe de o parte, cât a putut „prinde” din Dumnezeu blândul Moise (blând, dar nu uitaţi totuşi cum era legea lui Moise!), şi cât a putut vorbi prin ceilalţi Prooroci, dar şi încă un lucru, cât a putut omenirea să primească, vreo două mii de ani de la Avraam până la venirea Domnului. Şi Dumnezeu cultivă măcar în poporul ales o cultură în care poate veni El, ca să grăiască lucruri de neînchipuit omului. De neînchipuit, de exemplu, ce? Că Dumnezeu este Unul, este efortul întregului Vechi Testament împotriva multiplicităţii de dumnezei ce se prezentau toţi omului. Dar, pe de altă parte, acest Dumnezeu întrupat ne zice că este Fiul unui Tată, şi începem să vedem o a doua Persoană. Şi în ultima Lui cuvântare, în foişor, vorbeşte despre trimiterea Duhului Sfânt, “Carele din Tatăl purcede” - a treia Persoană. O revelaţie a unui Dumnezeu Unul, dar în trei Persoane: ce om ar putea să-şi închipuie aşa ceva? Până şi astăzi mulţi spun că este o trăsnaie de-a filosofării elenistice, sau mai ştiu eu ce.

Nu numai asta. Trei veacuri i-au trebuit omului ca să conştientizeze această nouă revelaţie şi să se nască cuvântul acesta, „Treime”, adică un Dumnezeu în Trei Persoane. Şi multe lucruri au trebuit conştientizate de-a lungul istoriei: paisprezece veacuri până la Grigorie Palama, pentru ca omul să conştientizeze că în Dumnezeu sunt două aspecte: esenţa lui Dumnezeu, ceea ce este El în El Însuşi, cu care noi nu putem comunica. (Noi nu suntem nezidiţi, noi nu suntem fiinţă din sine precum este Dumnezeu). Şi energia, prin care Dumnezeu se manifestă şi Se dăruieşte total omului, şi prin aceste energii omul se poate îndumnezei mai mult decât îşi închipuia însuşi Adam care căuta să i se deschidă ochii şi să vadă ce vede Dumnezeu. Că omul poate deveni un Dumnezeu, prin puterea şi lucrarea lui Dumnezeu ca har, până la identitate totală cu Dumnezeu. Totală, dar nu în esenţă.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 105-106)

Categoria: Articole

Cautare: