www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Dialoguri la Athos (17) - Ce este nesimtirea potrivit Parintilor Bisericii?

Dialoguri la Athos (17) - Ce este nesimtirea potrivit Parintilor Bisericii?

Doar Dumnezeu poate să ne ocrotească de această pieire, pe care nu am greşi asemănând-o cu lespedea neagră a morţii sau numind-o moarte înainte de moarte. Nesimţirea este trândăvia şi moartea tuturor mişcărilor şi dispoziţiilor sufleteşti, pe care le cuprinde firea noastră raţională. Nesimţirea este încă şi îndobitocire, manifestare a însuşirilor inferiorităţii şi stingere ce vine din deznădejde. Toate acestea sunt născute şi pricinuite de patima pierzătoare a nepăsării. Dacă ajung să stăpânească, aduc cu sine desfiinţarea oricărui program duhovnicesc, legătura fără pază cu provocările neîngăduite şi, în cele din urmă, robirea faţă de iubirea de sine atotcuprinzătoare şi faţă de iubirea de plăcere, care este considerată rădăcina tuturor răutăţilor.

Încununarea acestei pervertiri a firii este necredinţa, care dacă găseşte loc în sufletul omului, numai rugăciunile şi lacrimile sfinţilor pot ajuta, precum şi rugăciunea necurmată şi stăruitoare, împreună cu osândirea de sine şi smerenia. De asemenea ajută şi supunerea de bunăvoie şi ascultarea, jertfirea de sine, precum şi îndepărtarea de cauzele provocatoare.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 40-41)

Dialoguri la Athos (1) - De ce a zidit Dumnezeu lumea şi pe om?

Dialoguri la Athos (2) - Cum trăia omul în Rai?

Dialoguri la Athos (3) - Care a fost cauza căderii omului?

Dialoguri la Athos (4) - De ce s-a dat prima poruncă protopărinţilor?

Dialoguri la Athos (5) - De ce Dumnezeu, de vreme ce a cunoscut căderea lui Adam, nu a împiedicat-o?

Dialoguri la Athos (6) - Ce este păcatul strămoşesc şi care sunt urmările lui?

Dialoguri la Athos (7) - Care sunt însuşirile specifice şi puterile sufletului omenesc?

Dialoguri la Athos (8) - Ce este vederea duhovnicească a lui Dumnezeu?

Dialoguri la Athos (9) - Cine este diavolul şi cum lucrează?

Dialoguri la Athos (10) - Ce este dreptatea dumnezeiască şi cum se aplică aceasta?

Dialoguri la Athos (11) - Ce este Pronia dumnezeiască şi cum „se manifestă” în viaţa noastră?

Dialoguri la Athos (12) - Ce sunt patimile şi care este cea mai mare dintre ele?

Dialoguri la Athos (13) - Ce sunt plăcerile? Care sunt nevinovate şi care vinovate?

Dialoguri la Athos (14) - Ce este binele şi răul şi cum lucrează?

Dialoguri la Athos (15) - Cum se face că Domnul într-un loc zice: „Nu judecaţi”, iar în altul: „Judecaţi judecată dreaptă”(Ioan 7, 24)?

Dialoguri la Athos (16) - Cum poate fi vindecată firea bolnavă care cade cu uşurinţă în osândire?

Categoria: Articole

Cautare:

Dialoguri la Athos (17) - Ce este nesimtirea potrivit Parintilor Bisericii?

Vizualizari: 595

Id: 9029

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.