Duhul slavei desarte

Duhul slavei deşarte este foarte viclean şi trebuie mare osteneală din partea robilor lui Dumnezeu ca să se izbăvească de el. Pentru că face pe omul virtuos să se laude pe sine. Dacă este puţin slăbit de post, îi zice: «Uită-te în oglindă şi-ţi vezi faţa cât este de slabă! Este firesc să vină lumea la tine, ca la un pustnic vestit. Umblă cu capul plecat, vorbeşte în şoaptă, numai cât să te auzi şi mergi încet ca să te cinstească oamenii. Da, când mergi pe drum oftează, uită-te cu evlavie spre cer. Pe cei din jur priveşte-i de sus, ca să zică oamenii: „Iată un mare sfânt!”» Şi dacă iei aminte la duhul slavei deşarte, până la urmă zici şi tu: Da, ţi se cuvine o cinste deosebită, chiar şi un scaun episcopal. Sau cel puţin preot sau diacon neapărat trebuie să fii, de vreme ce toată lumea îţi zice sfânt. Apoi grijeşte-te să faci şi vreo minune cu virtuţile tale şi vei fi slăvit şi mai mult!

Dar ce să mai vorbesc în deşert. Când am început să mă pocăiesc de mulţimea păcatelor mele, s-a repezit la mine duhul slavei deşarte, umplându-mi inima de bucurie. Mi-a alungat mâhnirea, m-a umplut de o dulce mângâiere şi a zis în mintea mea: „Acum tu eşti mare şi plin de virtuţi, cine mai este pe pământ asemenea ţie?”

Uneori mi-a adus şi mirosuri de tămâie şi zicea: „Vezi că te înconjură îngerii şi tămâiază sfinţenia ta?” Apoi a adăugat: „Într-adevăr, Nifone, eşti fericit că ai biruit pe diavol!” Şi eu mă socoteam că sunt aşa cum mă arăta duhul slavei deşarte. Dumnezeu, însă, care nu vrea moartea păcătosului, mi-a dat dreapta socoteală a minţii. Deci, când venea diavolul şi-mi zicea: „Cu adevărat, de acum eşti Sfântul Nifon, căci cine altul pe pământ, trăind în tulburări, mai lucrează astfel de virtuţi?” Când îmi spunea acestea şi altele asemenea, vrând să mă înşele, i-am zădărnicit vicleşugurile, cu darul lui Dumnezeu.

(Un episcop ascet, Viața și învâțâturile Sfântului Ierarh Nifon, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 46)

Categoria: Articole

Cautare: