www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Dumnezeu se ingrijeste intotdeauna pentru binele nostru

Dumnezeu se ingrijeste intotdeauna pentru binele nostru

Dumnezeu este bun din fire şi întotdeauna se îngrijeşte pentru binele nostru, iar atunci când îi cerem ceva, ne va da, dacă este spre binele nostru. Tot ceea ce este absolut necesar pentru mântuirea sufletului nostru şi pentru întreţinerea noastră tru­pească, Dumnezeu ne va da cu îmbelşugare şi vom avea binecuvântarea Lui. Orice întâmplare prin care Dumnezeu ne lipseşte de ceva, fie pentru a ne încerca, fie pentru a ne păzi, trebuie să o primim cu bucurie, dar să o şi cercetăm ca să ne folosim. El ştie când şi cum să iconomisească făptura Sa şi ajută în felul Său în clipa când este nevoie. Însă, de multe ori făptura Sa cea neputincioasă este nerăbdătoare, pentru că vrea ceva chiar în clipa aceea în care o cere, ca şi copilul cel mic care cere de la mama lui covrigul necopt, neavând răbdare ca să se coacă. Noi vom cere, vom avea răbdare, iar buna noastră Maică a Domnului ne va da ceea ce cerem atunci când va fi gata.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 312-313)

Categoria: Articole

Cautare:

Dumnezeu se ingrijeste intotdeauna pentru binele nostru

Vizualizari: 640

Id: 7492

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.