Egoismul e ca razboiul atomic pentru calugar

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Egoismul e ca razboiul atomic pentru calugar

Este foarte simplu, cum spun grecii – „Kalo gheros”, adică bătrân bun. Adică trebuie să ai bunătate. Deci noi, ca şi călugări, am ieşit din lumea asta ca să avem bunătate, să nu mai fim ca lumea. Egoismul e ca războiul atomic pentru călugăr.

Îi tot trimit la mine, Mănăstirea Vatoped, zicând că sunt duhovnicesc, dar nu e aşa. Nici măcar nu-i văd, şi ce să le spun? Eu nu am darul cuvântului! Ce să le spun eu, un biet orb? Sunt un bătrân orb. Vai şi amar de mine! Dar sunt român. Şi de asta nu mă las. Sunt român şi îmi iubesc neamul. Să mă scuzaţi, că eu sunt numai aşa, de formă, om, dar încolo, vai de capul meu! Nu numai că nu văd, dar sunt şi bătrân, şi bătrâneţile au greutăţi titanice.

M-am rugat Maicii Domnului să-mi dea un dar să nu mai cârtesc (cu orbirea) şi s-a milostivit spre mine. Acum mi-a dat să înţeleg că, aşa cum sunt, îmi este de folos. Şi acum sunt în pace. Mi-a fost şi-mi este de folos să fiu aşa.

(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 283-284)

Categoria: Articole

Cautare:

Egoismul e ca razboiul atomic pentru calugar

Vizualizari: 135

Id: 18601

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.