www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Este mult, oare?

Este mult, oare?

Caută-L pe Domnul! Ori Dumnezeu, ori lumea: cale de mijloc nu există. Sau dormi atât de lipsit de grijă, încât nu vezi nimic?! Acolo este totul, aici, nimic; acolo este adevărul, aici, mirajul; acolo este liniştea, aici, grijile chinuitoare; acolo, mulţumirea, aici, necontenite suferinţe; acolo, bucuria şi veselia, aici, numai necazuri şi durerea inimii. Le ştii pe toate acestea, le-ai încercat pe toate, dar rămâi, totuşi, în aceeaşi stare de deşertăciune a minţii şi a inimii... Vrei să aduci raiul pe pământ?! Iată, este al optulea mileniu, cum iubitorii de lume se tot străduiesc cu toate mijloacele să instaureze raiul pe pământ... Şi nu numai că nu reuşesc, ci dimpotrivă, totul merge din ce în ce mai rău... Nu-ţi va reuşi nici ţie, ci numai te vei epuiza în goană după bunăstarea înşelătoare a lumii, precum copiii după curcubeul care fuge pe cer... . Şi oare este mult ceea ce ni se cere?! Căci nu suntem străini cu totul de Domnul! Doar că nu punem pe primul plan a-I bineplăcea Lui: nu este acesta primul nostru scop, ci este mai degrabă un fel de adaos. Căci ţelul nostru este de a-i place lumii şi obiceiurilor lumeşti. Puneţi acum pe primul plan a-I bineplăcea Domnului şi rearanjaţi-le pe toate celelalte potrivit cererilor acestui unic ţel: şi se va schimba starea voastră lăuntrică... Totul va rămâne ca mai înainte... numai inima vă fi nouă. Asta-i tot! Este mult, oare?!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa Lăuntrică, Editura: Sofia, Bucureşti 2000, p.78)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Este mult, oare?

Vizualizari: 700

Id: 18304

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.