www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Exemplu de statornicie

Exemplu de statornicie

Un oarecare Nathanail era în Muntele Nitriei; acesta, atâta răbdare a avut în chilie, încât nu s-a mişcat din aşezarea pe care a pus-o întru sine şi pentru pricina în care a fost batjocorit mai-nainte de dracul. Căci în chilie şezând el mai-nainte vreme s-a simţit cuprins de mâhniciune [akedie]; şi, ducându-se de acolo, altă chilie a zidit, ducându-se mai aproape de sat. Şi, pe când locuia într-însa, după trei sau patru luni, a auzit sunete venind de afară, din noap­te, de la oarecine ce ţinea o dobă din piele de bou; iar ace­la avea chip de ostaş zdrenţăros. Şi, făcând acela zgomot din destul, îndrăznind fericitul Nathanail, i-a zis: „Cine eşti tu, care faci une­le ca acestea în chilia mea?” Iar el a răspuns: „Eu sunt cel ce te-am gonit din chilia ta cea dinainte, şi acum am venit să te izgonesc şi din aceasta”.

Deci, cunoscând fericitul că s-a bat­jocorit de dracul, s-a întors iarăşi în chilia cea dintâi; şi, plinind întru dânsa treizeci şi şapte de ani, n-a păşit peste hotar, aşa împotrivindu-se dracului care atâtea i-a arătat lui ca să-l silească a ieşi din chilie, câte nu se pot povesti; iar el a stătut într-însa până la sfârşit şi într-însa a adormit. (Palladie)

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 203)

Categoria: Articole

Cautare:

Exemplu de statornicie

Vizualizari: 649

Id: 6816

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.