www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui

Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui

La Fericita Sara a venit o novice şi i-a spus: „Roagă-te pentru mine, doamna mea”. Atunci ea i-a răspuns: „Nici eu, nici Dumnezeu nu te va putea milui, până când nu te vei milui tu, săvârşind fapte bune, după cum ne-au predat Sfinţii Părinţi”.

Pentru a fi miluit de Dumnezeu, omul trebuie să fie bun la suflet, compătimitor şi milostiv faţă de toată lumea, împlinind cea mai importantă dintre porunci, şi anume aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru. Cum putem demonstra că-L iubim pe Dumnezeu? Doar prin dragostea faţă de aproapele nostru.

Iată un exemplu. Un om achiziţiona multe cărţi, încât se putea crede că şi învăţa din ele. Eu însă, văzând că citeşte mult, dar nu aplică şi în viaţă cele citite, i-am spus: „Tu eşti asemenea călugărului Mnih: el avea atât de multe cărţi, încât dormea pe ele, dar nu ştia despre ce sunt”.

Iar el întreabă:

- De ce? Eu ştiu totul…

- Răspunde-mi, ce fel de suflet ai? Eşti foarte închis în tine. Chiar şi păcatele le treci pe foaie înghesuite unul lângă altul, pe fiecare rând, nelăsând nici spaţiu între cuvinte. Felul tău de a fi se reflectă chiar şi în maniera de a scrie. Şi exact la fel stau lucrurile în orice situaţie.

El are salariul în jur de 400 de ruble. Iar eu îi zic:

- A zecea parte trebuie să o dai lui Dumnezeu. Dar tu nu ai dat nimănui nici o copeică.

- Dar din ce mai trăiesc eu o lună întreagă?

- Dumnezeu a spus să-I dăm Lui cea de-a zecea parte. N-am inventat eu aceasta. Iar Apostolul Pavel spune că tot cel ce va da, va avea. Tu crezi asta?

- Cred.

- Atunci de ce nu dai zeciuială?

- Pentru că nu-mi vor ajunge banii pe parcursul lunii.

- De ce crezi că are nevoie Dumnezeu în primul rând de la tine? El vrea să devii mai bun, să nu mai fii atât de închis în tine, zgârcit.

Şi câte exemple i-am adus, tot n-au ajuns până la el. Nu făcea decât să repete întruna: „Eu n-am bani!”. Am început atunci să-i vorbesc despre oameni, despre modul în care lucrau ei asupra dezrădăcinării răului. Iar Dumnezeu nu-i lăsa, şi-i ajuta.

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov) ,vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 145-146)

Categoria: Articole

Cautare:

Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui

Vizualizari: 804

Id: 18730

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.