www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Fugi de cursele vrajmasului!

Fugi de cursele vrajmasului!

Când nu ai de lucru şi nu poţi valorifica vremea în cele duhovniceşti, este de preferat să mergi la cocină, să imiţi porcii şi  să te tăvăleşti în noroiul lor şi apoi să te întorci la casa ta, să te speli, să te schimbi şi să simţi uşurarea băii, decât să te înşeli şi să mergi la bar lăsând sufletul tău să se tăvălească în noroiul plăcerilor, iar întorcându-te acasă neliniştit, să le simţi pe acestea ca pe un iad prin greutatea din inima ta.

Mai bine este să mergi la coteţ şi să le înveţi pe găini să cotcodăcească cu ritm, decât să te înşeli şi să mergi la vecini ca să spui lucruri duhovniceşti la femei (sau cea tânără la bărbaţi), deoarece oricât de duhovnicească ar fi lucrarea aceasta, ascunde totuşi o mulţime de curse ale vrăjmaşului. De aceea, este mai bine pentru tinerii care vor să-şi păstreze fecioria să se depărteze de femei ca de diavolul (precum şi cele tinere de băieţi) – şi cred că Hristos nu-i va lua în nume de rău, deoarece fac aceasta din pricina neputinţei vârstei lor – decât îndrăznind, să fie ciuntiţi ca şi copăceii şi astfel să se netrebnicească.

(Cuviosul Paisie Aghioritul,  Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 21-22)






Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Fugi de cursele vrajmasului!

Vizualizari: 601

Id: 6093

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.