Gresit-am Doamne, miluieste-ma!

Drept aceea, despărţindu-ne cu sufletul de toate, să ne îngrijim de noi înşine.

Adu-ţi aminte de păcatele tale şi de osândirea ta. Adu-ţi aminte că eşti om muritor, bolnăvicios şi pătimaş, spurcat şi necurat. Adu-ţi aminte că eşti om cu viaţă mâhnită şi plină de primejdii, care pe mulţi, şi buni şi răi, înţelepţi şi neînţelepţi, bogaţi şi săraci, i-a pierdut.

Adu-ţi aminte că eşti om, având oase smerite, de la picioare şi până la cap, neputând suferi nici osteneală de o zi şi nici o noapte să priveghezi. Adu-ţi aminte cât ai greşit lui Dumnezeu cu fapta, cu cuvintele şi cu gândurile. Adu-ţi aminte că ziua şi noaptea te lupţi cu leul şi cu şarpele.

Adu-ţi aminte câte suflete sunt sub pământ, care n-au luat în seamă frica lui Dumnezeu şi acum nu câştigă odihnă rugându-se, ci, întru cele mai de jos ale firii, îşi plâng rătăcirile lor, lenevirea şi desfătarea, precum şi vătămările certurilor lor. Adu-ţi aminte că, după puţină vreme, vei muri şi te vei osândi.

Să nu încetezi a grăi acest mic cuvânt, ci să-l scrii în sufletul tău şi în inima ta şi să-l legi pe el de grumazul tău şi anume: „Greşit-am Doamne, miluiește-mă!". Mai bună îți este ție aceasta decât o coroană împărătească, pentru că aceea pe mulţi în muncă pogoară, iar acest cuvânt în viața veşnică duce. Întru acestea să te înveţi și întru acestea de-a pururea să fii. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 471)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: