www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Hristos ne-a adus mai mult decat ne-a pierdut Adam

Hristos ne-a adus mai mult decat ne-a pierdut Adam

Dumnezeu Cuvântul simte nevoia de a Se arăta pe Sine, ca întreaga Creaţie să vină şi să fie împreună în simţire, adevăr şi veşnică fericire. Dumnezeu Cuvântul nu ne-a adus prin cuvânt numai comunicare, luare la cunoştinţă. El ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam. Ne-a adus puterea de discernământ şi puterea de a birui răul, de a accepta suferinţa şi de a iubi pe vrăjmaşi.

Cuvântul divin este puterea de comunicare a adevărului vieţii. Prin El, Dumnezeu Cuvântul, este trezită toată făptura, care şi-a recăpătat cunoştinţa de sine într-o formă tainică şi tinde şi trăieşte glorios în simţirea Stăpânului. Fiinţa superioară, omul, a putut cunoaşte că poartă în sine pe Creatorul său. Dumnezeu Tatăl S-a vărsat prin graiul Fiului Său, ca oamenii să cunoască înţelepciunea, iubirea desăvârşită pentru om, calea spre El şi lupta neadormită cu puterile răului.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 65-66)

Categoria: Articole

Cautare:

Hristos ne-a adus mai mult decat ne-a pierdut Adam

Vizualizari: 705

Id: 14677

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.