www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Inceputul pocaintei: constientizarea slavei lui Dumnezeu

Inceputul pocaintei: constientizarea slavei lui Dumnezeu

Iată care este începutul pocăinţei: vederea frumuseţii, iar nu a urâţeniei. Conştientizarea slavei lui Dumnezeu, iar nu a propriei mizerii. „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” (Mat. 5, 5) ne arată că pocăinţa nu înseamnă numai plânsul pentru păcatele noastre, ci şi „mângâierea” sau întărirea pe care o primim de la certitudinea iertării dumnezeieşti. „Marea inteligenţă” sau „înnoirea minţii” care definesc pocăinţa constau în a recunoaşte că lumina străluceşte în întuneric şi că întunericul n-o poate cuprinde (cf. In. 1, 15). A te pocăi înseamnă, cu alte cuvinte, să recunoşti că există bine şi rău, iubire şi ură şi să afirmi că binele este mai puternic decât răul, să crezi în biruinţa finală a iubirii. Se mântuieşte cel care acceptă minunea că Dumnezeu are cu adevărat puterea de a-i ierta păcatele. Şi, în măsura în care acceptă această minune, trecutul îşi pierde caracterul ireversibil şi încetează de a mai fi o greutate intolerabilă. Iertarea dumnezeiească rupe lanţul cauză – efect şi desface nodurile pe care omul le are în inimă şi nu şi le poate dezlega singur.

(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 50-51)

Categoria: Articole

Cautare:

Inceputul pocaintei: constientizarea slavei lui Dumnezeu

Vizualizari: 672

Id: 6804

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.