www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Incercarile ne descopera exact ceea ce suntem…

Incercarile ne descopera exact ceea ce suntem…

Ca om sufăr pentru durerea altuia, însă când omul înfruntă orice problemă duhovniceşte nu este doborât. La început se îndurerează când aude că cineva suferă, dar după aceea vine mângâierea dumnezeiască şi fiinţa lui nu se pierde. În timp ce amărăciunea din strâmtorarea lumească aduce disconfort trupesc şi altele, aceasta nu vatămă organismul, pentru că are balsam dumnezeiesc.

Ca să meargă omul în dulcele Rai, trebuie să mănânce aici multe lucruri amare, să aibă zapisul încercărilor în mână. Crucea încercărilor este scară către cer.

Dacă înţelegem ce comoară adunăm din suferinţa încercărilor, nu ne vom mai jelui, ci-L vom preamări pe Dumnezeu, purtând crucea cea mică pe care ne-a dăruit-o şi ne vom bucura şi în această viaţă şi vom primi şi în cealaltă răsplată şi cunună. În orice încercare să zicem: “Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc pentru că aceasta îmi este necesară pentru mântuirea mea”.

Dacă îndepărtăm stâncile de pe albia râului, acesta îşi va pierde farmecul lui. Şi dacă ar exista un mod în care am putea îndepărta strâmtorările din viaţă, am pierde toată agoniseala noastră. Dacă am cunoaşte încercările şi necazurile pe care le suferă ceilalţi semeni ai noştri, le-am răbda cu râvnă pe ale noastre. Încercările ne descoperă exact ceea ce suntem.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, pp. 99-100)

Categoria: Articole

Cautare:

Incercarile ne descopera exact ceea ce suntem…

Vizualizari: 630

Id: 14182

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.