Indatoririle de baza ale preotului fata de bolnavi

Putem distinge două îndatoriri de bază ale preotului faţă de bolnavi: 1) aceea de a-l îndemna pe bolnav să se supună examenului medical şi, în caz de necesitate, unui tratament sistematic, şi 2) aceea de a-l ajuta pe bolnav să se lupte cu boala, să conştientizeze în mod critic şi să biruie anomaliile sale de caracter şi de comportament. Medicul psihiatru îl poate trata pe bolnav în perioadele de psihoză acută, poate ajuta la diminuarea frecvenţei crizelor de boală şi, în măsura posibilităţilor, la prevenirea recidivelor acestora. Rolul duhovnicului este deosebit de însemnat pentru aceşti bolnavi în perioadele dintre crize, când ei conştientizează chinuitoarele contradicţii dintre stările polare de excitaţie şi deprimare, de luciditate şi de mânie oarbă, de luminare şi de întunecare a conştiinţei, dintre stările polare de bunăvoinţă faţă de lume şi oameni şi de înrăire mohorâtă, irascibilitate, bănuială faţă de învăţăturile moralizatoare... Comportamentul preotului este definit de îndatorirea generală a pastoraţiei: aceea de a ajuta omului să afle adâncul pocăinţei, să refacă perceperea duhovnicească corectă a vieţii din sufletul omenesc, raportarea corectă la propriul păcat şi la propria demnitate nemuritoare de fiinţa omenească, care este supusă unor încercări atât de dramatice la bolnavi atunci când dedublarea se manifestă la modul maximal.

(Dr. Dimitri Aleksandrovici Avdeev, Când sufletul este bolnav, Editura Sophia, București, 2005, p. 39)

Categoria: Articole

Cautare: