Indulcirea postului

Replicile scripturistice care, pentru avva Evagrie deţin întâietatea deconspiră iarăşi înşelăciunea sugestiilor demonice. Trupului trebuie să i se dea cele de care are nevoie în mod real, nu cele care îi stârnesc poftele. Legume şi alte „mângâieri" - în sine lucruri rare şi scumpe în deşert - nu vor fi refuzate celui care este cu adevărat slab. Pentru Evagrie şi pentru Părinţii pustiei în general îmbolnăvirile şi slăbiciunile reale nu consti­tuie, aşa cum am văzut, o problemă. Dar dacă până şi „atleţii" lumii de atunci, sportivii profesionişti din acele timpuri, urmează o dietă severă pentru câştigarea unor premii trecătoare, cu atât mai mult „atletul lui Hristos", care se luptă pentru cununa netrecătoare a nepătimirii.

Faptul că sub interdicţie cad până şi fructe şi legume poate pricinui nedumeriri. La recomandarea duhovni­cului său, avva Macarie Alexandrinul, Evagrie însuşi nu mânca nici fructe, nici legume fierte, ci doar pâine şi voia ca ucenicii săi să urmeze aceeaşi disciplină. De-abia când s-a îmbolnăvit a început să guste puţine legume fierte, nu însă şi fructe sau alte lucruri care „desfătează trupul", desigur, pentru că, în deşert astfel de produse alimentare - ca, de pildă, fructele- con­stituiau bunuri de lux, cum sunt la noi căpşunile iarna. Părinţii se fereau însă cu mare grijă de orice fel de făţărnicie. Despre avva Arsenie, contemporanul mai tânăr al avvei Evagrie, se spune că la vremea recoltei punea mereu să i se aducă din roadele noi, gusta din ele, după care renunţa la ele. Sensul acestui gest este evident: mai bine o excepţie de la regulă decât gândul semeţ „eu nu mănânc niciodată fructe!". De aceea şi în Antirrhetikos găsim următorul avertisment:

„Gândului de mândrie care, pe cel ce mănâncă îl judecă ca pe unul care n-ar putea să-şi stăpânească sufletul: «Cel ce nu mănâncă să nu-l judece pe cel ce mănâncă» (Rm 14, 3).

Dar Evagrie îi avertizează şi pe cei slabi:

„Gândurilor care ne îndeamnă să ne întremăm cu mica mângâiere a câtorva legume: «Cel slab însă mănâncă legume»" (Rm 14, 2).

O istorioară delicioasă din aşa-numita Istorie a mona­hilor din Egipt ne arată cum anume erau tratate astfel de chestiuni în pustie. Se povesteşte că avva Macarie Ale­xandrinul ar fi primit odată în dar nişte struguri. Cum era de aşteptat, n-a vrut să îi mănânce, deşi îi era foarte poftă. I-a dăruit prin urmare mai departe. La fel au făcut, la rândul lor, toţi ceilalţi - până când strugurii s-au întors din nou la Macarie, pentru că nimeni nu voise să-i mănânce. Recunoscând strugurii şi aflând cum de au ajuns din nou la el, Macarie n-a vrut nici de data aceasta cu atât mai mult să-i mănânce.

Nimănui nu i-ar putea fi greu să arunce punţi din­spre această veche istorioară spre prezent. E de ajuns să înlocuiască strugurii cu articolele moderne de lux.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere preot Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 38-40)

Categoria: Articole

Cautare:

Indulcirea postului

Vizualizari: 636

Id: 14424

Imagine:

Share: