Inima este iadul in care se coboara Hristos pentru a o descatusa de patimi

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Inima este iadul in care se coboara Hristos pentru a o descatusa de patimi

Inima este iadul în care se coboară Hristos pentru a o descătuşa de patimi. Precum El S-a coborât în iad şi a slobozit sufletele drepţilor, tot astfel se coboară şi în adâncul inimii noastre - după cum ne învaţă Sfântul Macarie Egipteanul: „Când auzi că Hristos S-a pogorât la iad şi a eliberat sufletele care erau legate acolo, să nu socoteşti că acest fapt se deosebeşte de cele ce se săvârşesc acum (în inima omului). Pentru că inima este un (adevărat) mormânt, iar (sufletul împreună cu) cugetele şi mintea (sunt ca şi sufletele din iad), îngropate în ea şi înconjurate de un întuneric adânc. Deci, (după cum atunci), Domnul a venit la sufletele din iad, care strigaseră către El, (acum) coboară întru adâncul inimii şi-i porunceşte acesteia: «Eliberează sufletul cel închis (în tine), care M-a chemat să-l izbăvesc». Şi ridicând piatra care zace peste mormânt, îl deschide, înviază sufletul care era mort cu adevărat şi-l eliberează din temniţa cea întunecoasă".

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 193)

Categoria: Articole

Cautare:

Inima este iadul in care se coboara Hristos pentru a o descatusa de patimi

Vizualizari: 153

Id: 12859

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.