www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Inselat este cel ce nu stie pe Dumnezeu precum se cuvine

Inselat este cel ce nu stie pe Dumnezeu precum se cuvine

Cel ce îşi aţinteşte ochii săi în razele soarelui îşi pierde vederea şi cel ce se depărtează de la lumina soarelui, întru întuneric rămâne. Dar mai cumplit se va adânci întru orbire acela care iscodeşte despre Dumnezeu precum nu se cade a ispiti în cuvinte. Înşelat este cel ce nu ştie pe Dumnezeu precum se cuvine, dacă nu va şti cum este îngăduit a-L cunoaşte. Deci să nu iscodim mai mult decât poate pricepe mintea noastră. Iar cât ne este în putinţă a înţelege cele despre Dumnezeu, să le deprindem după datorie. De vom vrea să ştim cine este, cu neputinţă este a atinge taina Sa dincolo de „Dumnezeu este“. De vom zice unde petrece - pretutindeni, întru Sine şi de Sine, după cum Singur mărturisind, zice: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Ce este, Cel Ce era şi Cel Ce vine, Atotţiitorul“ (Apoc. 1, 8). Lumii îi este Creator şi îndreptător; pentru îngeri, hrană şi dulceaţă; în Biserică, precum stăpânul în casă, în sufletul nostru ca un mire într-o cămară, între drepţi ca un judecător şi apărător; pentru cei răi şi vicleni, El este frică şi cutremur; ajutător celor din nevoi, iar celor ce uneltesc tulburare şi necaz, izbânditor ce veghează asupră-le.

(Colecție coordonată de Ignatie Monahul, Povățuiri creștine pentru tineri, Editura Anastasia, București, 2001, p. 14)

Categoria: Articole

Cautare:

Inselat este cel ce nu stie pe Dumnezeu precum se cuvine

Vizualizari: 643

Id: 13070

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.