Luati aminte, privegheati!

„Luaţi aminte, privegheaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Vegheaţi, dar,... ca nu cumva, venind fără veste, să vă afle pe voi dormind”. Trebuie să aşteptăm şi să avem în gând în fiecare clipă faptul că acum, acum va apărea Domnul şi va străluci ca un fulger de la un capăt al lumii la celălalt. Unora li se pare că această aşteptare a Domnului poate fi înlocuită cu aşteptarea morţii. E bine şi aşa (sau măcar aşa); dar aşteptarea venirii Domnului e una, iar aşteptarea morţii este alta. Gândul la venirea Domnului este deosebit de gândul la moarte; deosebite sunt şi simţirile care se nasc sub înrâurirea acestor două gânduri. Tu aşteaptă ziua Domnului, în care totul va lua sfârşit printr-o poruncă fără putinţă de întoarcere. După moarte, tot mai rămâne o vreme în care starea omului nu este hotărâtă pentru totdeauna; dar ziua Domnului va hotărî soarta tuturor pentru vecii cei nesfârşiţi şi o va pecetlui în aşa chip, că n-ai cum să te mai aştepţi la vreo schimbare.

Am aşteptat, zici. Mai aşteaptă. Şi tot aşteaptă. Dar asta, vei spune, îmi va otrăvi toate bucuriile. Nu ţi le va otrăvi, ci numai va goni din rânduiala vieţii tale acele bucurii care se folosesc în chip nelegiuit de acest nume. Te vei bucura şi aşa, însă numai în Domnul: şi pe Domnul îl poţi aştepta având astfel de bucurie, şi de te va găsi întru această bucurie, nu te va pedepsi, ci te va lăuda.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 24)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: