www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

„Lumea” nu vrea sa fie pe pacea lui Hristos ci pe „pacea ei”

„Lumea” nu vrea sa fie pe pacea lui Hristos ci pe „pacea ei”

Noi, creştinii, propunem lumii întregi „pacea lui Hristos!” Pacea care covârşeşte toată mintea. Pacea împăratului Păcii Hristos! Iar fiindcă „lumea nu vrea să fie pe pacea lui Hristos ci pe „pacea ei” de aceea are războaie. Războaiele au zbuciumat întot­deauna viaţa omenească.

Unul din rosturile pentru care Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume a fost şi acesta, să pacifice oame­nii. Chiar cântarea îngerilor, la Naşterea lui Iisus, avea cuvintele „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace!” Din aceste cuvinte e limpede: că pacea pe pământ e în funcţie (în legătură) de mărirea care I se dă sau I se refuză lui Dumnezeu.

Dumnezeu a dat multe lucruri oamenilor, dar trei lucruri nu le-a dat în întregime. Acestea sunt: Viaţa, Adevărul şi Pacea.

Toată istoria oamenilor pe pământ dovedeşte că singuri, cu de la ei putere, nu-şi pot asigura nici Viaţa, de vreme ce e mereu pândită de moarte - nu-şi pot asigura nici Adevărul, şi, tot aşa - nu-şi pot asigura singuri nici Pacea.

Dar le au oricând, când oamenii sunt pe pace cu Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este şi Adevărul şi Viaţa şi Pacea.

Iată cuvinte de temelie pentru pace.

Pe altă temelie decât Hristos, nu rămâne nimic statornic în lume.

Rugămu-ne Ţie, împărate al Păcii, sălăşluieşte-Te în conştiinţa societăţii omeneşti, că nu vedem altă întemeiere a Împărăţiei Păcii, decât pe Tine.

(Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, pp. 205-206)

Categoria: Articole

Cautare:

„Lumea” nu vrea sa fie pe pacea lui Hristos ci pe „pacea ei”

Vizualizari: 817

Id: 17040

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.