Martori ai Inaltarii Domnului suntem toti cei care credem in Inaltare

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Martori ai Inaltarii Domnului suntem toti cei care credem in Inaltare

Cu dumnezeirea Domnul Hristos este pretutindenea, numai cu trupul Său este într-un anumit loc. De ce? Pentru că trupul nu are calitatea de a fi pretutindeni. Aşa cum trupul nostru nu poate fi în mai multe locuri, nici măcar în două locuri, ci numai într-un singur loc, dar nu ştim unde. Spunem în cer, dar nu ştim unde este. Aşa că cei care se laudă că au străbătut cosmosul, că au ajuns în Lună, c-au trimis diferite navete spaţiale în cosmos, că poate vor întâlni pe Domnul Hristos, nu ştiu ce vorbesc. De ce? Pentru că ei nu ştiu unde trebuie căutat Domnul Hristos şi cum trebuie văzut Domnul Hristos. Credinţa noastră ne spune mai mult decât ne spun cei care au străbătut spaţiul, cosmosul. Credinţa noastră ne spune că Domnul Hristos cu trupul şi cu sufletul Său este undeva anume, dar poate să nu fie văzut prin simţurile pământeşti, şi nu numai ceea ce simţim prin simţurile pământeşti este, de fapt, o realitate, ci, realităţi sunt şi mai presus de simţuri.

Gândiţi-vă, numai câte se pot descoperi cu mijloace de cunoaştere, de mărire; de pildă, cu microscopul sau telescopul se pot descoperi nişte lucruri pe care noi nu le putem cunoaşte numai prin puterile noastre. Cam aşa ceva este şi credinţa noastră: un fel de telescop cu care vedem pe Domnul Hristos undeva mai presus de noi.

Cu toate că la Înălţarea Mântuitorului  au fost cel puţin doisprezece ucenici ai Mântuitorului, deci, cu toate acestea, martori ai Înălţării suntem toţi care credem în Înălţare, care spunem: „şi S-a înălţat la cer şi şade de-a dreapta Tatălui”, suntem martori ai Înălţării Mântuitorului.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 305-306)

Categoria: Articole

Cautare:

Martori ai Inaltarii Domnului suntem toti cei care credem in Inaltare

Vizualizari: 185

Id: 4594

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.