www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Matei 12,32: "Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta lui, nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie”.

Se consideră hulă împotriva Duhului Sfânt: necredinţa, încrâncenarea, ruperea de la Biserica-mamă şi multe altele asemenea, care nu vor fi iertate nici în veacul acesta, nici în cel viitor. De exemplu: se ştie că omul a primit de la Dumnezeu daruri precum cel al vindecării prin icoanele făcătoare de minuni sau prin sfintele moaşte, însă, vindecându-se, acesta a început să-L hulească pe Creator în mod conştient şi să meargă împotriva Lui până la moarte. Un asemenea om a mers de bunăvoie împotriva lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt, Care este Dătător de viaţă. Prin încăpăţânarea  şi mândria sa, omul s-a rupt benevol de Biserică. Pentru unul ca acesta Biserica nu se roagă şi el nu va avea iertare în veac. Nu-l vor ajuta nici rugăciunile celor apropiaţi, la fel cum nu vor putea face nimic pentru revenirea la viaţă a unor seminţe putrede nici soarele, nici aerul, nici apa.

Căci scris este că Dumnezeu ne va ierta toate păcatele noastre, dar un singur lucru nu ne va ierta: nedorinţa de a ne pocăi şi nerecunoaşterea păcatelor noastre. De aceea, cel mai important lucru pentru mântuire este pocăinţa.

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov) ,vol. 2, Editura Sophia, 2009, p. 150)

Categoria: Articole

Cautare:

Matei 12,32: "Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta lui, nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie”.

Vizualizari: 774

Id: 18420

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.