www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Nu fiți copii la minte, fiți copii cand e vorba de rautate

Nu fiți copii la minte, fiți copii cand e vorba de rautate

Dar nu fiți copii la minte, zice fericitul Pavel, fiți copii când e vorba de răutate. La minte, însă, fiți desăvârșiți[1]. Dar noi poate am făcut dimpotrivă și am devenit desăvârșiți în răutate și la minte ne-am arătat prunci. Căci înțelepciunea și chibzuința nu după vârstă, ci după fapte se caracterizează. Și îmi adeverește mie cuvântul Solomon cel preaînțelept: bătrânețile, zice, sunt cinstite nu cele de mulți ani, nici nu se măsoară cu numărul anilor[2]. Nu pentru anii îndelungați este cinstită bătrânețea, nici pentru mulțimea anilor. Căci mulți bătrâni și oameni îndelungați în zile sunt de necinste, și nu cel ce îmbătrânește în păcate sau în credințe rele este numit și cinstit. Căci bătrânețile sunt cinstite nu cele de mulți ani[3], ci chiar dacă cineva ar avea puțini ani și ar fi în floarea vârstei și ar avea fapte bineplăcute lui Dumnezeu, tinerețea acestuia se socotește bătrânețe cinstită. Înțelepciunea este adevărata căruntețe a omului, cugetarea adică, cea care cugetă cele ale lui Dumnezeu și înțelepciunea, chiar fără căruntețe, poate ține loc de căruntețe[4] și vârsta bătrâneții, o viață neîntinată[5]. Aceasta este vârsta bătrâneții, zice, viața neîntinată. Căci este și tânăr înfrânat și bătrân dezmățat [***] (Sfântul Neofit Zăvorâtul, Scrieri V, Editura Doxologia) [1] 1 Cor. 14, 20. [2] Înț. Sol. 4, 8. [3] Înț. Sol. 4, 9. [4] Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul 43, 23 (SC 384, p. 172 = PG 36, 525C) Sfântul Grigorie de Nisa, Epitaf la Sfântul Vasile cel Mare (PG 46, 798B) [5] Înț. Sol. 4, 9.

Categoria: Articole

Cautare:

Nu fiți copii la minte, fiți copii cand e vorba de rautate

Vizualizari: 805

Id: 3833

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.