www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Omul iubitor de pacat se instraineaza de slava lui Dumnezeu

Omul iubitor de pacat se instraineaza de slava lui Dumnezeu

„Fără credinţă este cu neputinţă să-I slujim cu faptele lui Dumnezeu", Trebuie ca cel ce se apropie de Dumnezeu să creadă că Dumnezeu există şi că Se face răsplătitor celor ce Îl caută pe El . Dar toată făptura ÎI laudă pe Creator, şi cele neînsufleţite dau glas prin fapte, iar îngerii care au fost în necredinţă au fost lepădaţi de har ca necredincioşi, predaţi fiind întunericului şi focului. Iar cel iubitor de păcat se înstrăinează de slava lui Dumnezeu, cum spune [Domnul] în Evangheliile cele fără prihană: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci fie pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, fie unuia îi va sluji şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona". Dar poate va spune cel ce adună bogăţii în deşert: „Dacă eu sunt chemat aievea prin fapte, cum atunci Dumnezeu nu este prezent pentru mine aievea, văzut, arătându-mi-Se trupeşte?". Eu însă îi voi răspunde aceluia că Cel nevăzut nu Se arată ochilor trupeşti, care caută să privească cele nestricăcioase, ci obişnuieşte să strălucească ochilor lăuntrici sau mai degrabă sufletului purtător de duh, precum însuşi spune: „Cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu" şi „voi veni la el, Eu şi Tatăl Meu, şi Ne vom face sălaş la el". Şi iarăşi: „Şi Mă voi arăta Lui". Dar că Hristos este nevăzut ochilor stricăcioşi, adu-ţi aminte că, Dumnezeu fiind, l-a învrednicit să vadă slava Lui pe Moise care zicea: „Arată-Te mie, dacă am aflat har înaintea Ta". Către care S-a şi arătat înţelepciunea Tatălui, cea Care pe toate le-a întemeiat, Fiul cel Unul născut adică, zicând că om stricăcios nu poate vedea slava Celui Nestricăcios „dar va vedea, zice, spatele Meu". Or, spunând spatele Lui, a arătat întruparea Lui cea din vremurile mai de pe urmă, căci atunci a fost convins de adevărul lui Dumnezeu pe care l-a pus înaintea lui, căci a fost văzut, zice, de Moise şi Ilie schimbându-Se la faţă în muntele sfânt şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina pentru cei care au văzut, ca să spunem aşa, slava Lui, slavă ca slava Unuia-Născut de la Tatăl, plin de har şi de adevăr.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 58-59)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Omul iubitor de pacat se instraineaza de slava lui Dumnezeu

Vizualizari: 752

Id: 13400

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.